Poezie Femeia samariteancă

Samariteanca

Ioan 4



Iisus călătorea odată

Spre Galileea, ţara Sa.

Mersese dimineaţa toată

Şi miez de zi acum era.



Arşiţa grea îl copleşise

Şi Domnul, de drum ostenit,

Lang-o fântână se oprise

Iar ucenicii au pornit



Spre o cetate-apropiată,

Unde voiau a cumpăra

De-ale mâncării, fiindcă iată

Că şi foamea îi chinuia.



Iisus rămase la fântână

Şi ostenit şi însetat.

Era fântâna cea străbună

De unde patriarhii-au luat



Sute de ani, apă curată

Şi bună, pentru toţi ai lor

Dar Domnul nu putea să scoată,

N-avea găleată, nici ulcior!



El aştepta privind în zare

Şi iată, din Samaria,

Grăbită, o femeie-apare

Cu un ulcior, apă să ia.



Ea scoate apă-n mare grabă

Fără să zică vre-un cuvânt.

Nu dă bineţe, nu întreabă

Nimic. Privi doar la veşmânt



Şi înţelese că străinul

Ce stă tăcut şi-ngândurat

Este iudeu.. Dar pelerinul

Nu se arată supărat



Şi El nu ţine deloc seamă

Că ea e din Samaria.

N-are dispreţ, silă sau teamă

Să se apropie de ea



Ci El, cu glas duios îi zice

Încet şi simplu: “Dă-mi să beau!”

Femeia, ochii să-şi ridice

Se teme, pentru că nu au



Iudeii nicio legătură

Cu ei, cei din Samaria,

Ci sunt priviţi numai cu ură,

Deci, cum îi cere El să bea?



Femeia, uluită tare,

În loc ulciorul să i-l dea,

Îi adresează o-întrebare:

“Dar cum se poate-aşa ceva?



Tu, un iudeu, ceri de la mine,

Samariteancă, precum vezi,

Apă să bei? Nu-înţeleg bine?

Se cade asta? Tu ce crezi?”



Ca drept răspuns, Iisus îi zice:

“Femeie, de-ai fi cunoscut

Pe cel ce pacea poate-aduce,

Tu singură ai fi cerut



Şi Eu ţi-aş fi dat apă vie

Iar tu ai fi dorit să bei,

Să nu-însetezi o veşnicie!

Aşa o apă, tu nu vrei?



“Doamne, fântâna e adâncă

Şi apă n-ai cu ce să scoţi!

Dar apă vie, din ce stâncă

Ar putea curge? Ce socoţi?



Eşti Tu oare cumva mai mare

Decât străbunii ce-au săpat

Fântâna binefăcătoare?”

Zise femeia c-un oftat.



“Oricine bea această apă,

Mult prea curând va înseta

Însă acel ce se adapă

Din apa vie ce-o voi da,



N-o să-înseteze niciodată!

Ba mai mult, ea s-o transforma

Într-un izvor şi minunată

Va fi în veci curgerea sa!”



“O, Doamne, dă-mi te rog şi mie

Aşa o apă, precum zici!

De voi avea o apă vie,

N-am de ce mai veni aici,



Că sete n-are să-mi mai fie!”

Dar Domnu-i zise dintr-o dat”:

“Ascultă ce-ţi vorbesc Eu ţie:

“Cheamă-l aici pe-al tău bărbat!”



Dar ea oftă încă o dată

Şi îi răspunse: “N-am bărbat!”

“De cinci ori ai fost măritată

Şi cel de-acum nu-ţi e bărbat!



Aici rostit-ai adevărul!”

Zise Iisus îngândurat.

Femeia, potrivindu-şi valul

Şi-ascunse chipu-îndurerat



Şi zise: “Doamne, văd prea bine

Că stau de vorbă c-un prooroc!

Aş vrea să mă-înveţi şi pe mine

Care-i adevăratul loc



De închinare? Pe-acest munte

Sau în Ierusalim, la voi?”

“Vor trece zile nu prea multe

Până primi-veţi haruri noi.



Vă veţi putea ruga oriunde,

Dacă voiţi într-adevăr,

Nu doar în templu sau pe munte,

Ci simplu,-n har şi-n adevăr!



Astfel de-nchinători doreşte

Şi Tatăl nostru cel de sus!”

“Da, ştiu, Mesia când soseşte…

El va avea multe de spus!”



Zise femeia încurcată.

(Parcă nici grai nu mai avea!

Aşa de emoţionată

N-a fost nicicând ,în viaţa sa!)



Iisus îndată se ridică,

Priveşte dincolo de ea,

Apoi continuă să zică:

“Mesia-i cel din faţa ta!”



Femeia aruncă ulciorul.

Nici apă nu-i mai trebuia!

Fugi să spună adevărul

Tuturor din cetatea sa.



“Veniţi, aflaţi vestea cea bună!

Hristos-Mesia-a apărut!

L-am întâlnit jos, la fântână,

El mi-a spus tot ce am făcut!”



Locuitorii din cetate

Veneau să-l vadă pe Iisus

Şi au crezut, ascultând toate

Cuvintele ce El le-a spus,



S-au adăpat din apa vie

A Logosului întrupat.

Dar astăzi, oare cine ştie

Că Duhul Sfânt a fost vărsat?



Tu ai aflat că pentru tine

Hristos a fost crucificat?

El vrea să-ţi fie ţie bine

Şi să te scape de păcat!



El îţi va dărui şi ţie

Ca şi femeii, altadat’

Acest izvor de apă vie:

Pe Duhul binecuvântat!



Vino, să bei apă curată

Din acest minunat izvor!

Să nu mai însetezi vreodată!

Să bei acum şi-n viitor!



Mergeţi, creştini, cu râvnă mare

Şi duceţi vestea tuturor,

Tot ce-aţi aflat în adunare:

“Iisus ne e Mântuitor!”



El poate face să ţâşnească

Şi-n alte inimi ape vii

Şi Duhul Sfânt să locuiască

În toţi ai Domnului copii!