Poezie De ce, Doamne, ai vrut aşa?

De ce, Doamne, ai vrut aşa?



De ce, Doamne, ai vrut aşa

Ca să-nţeleg ce-i neputinţa,

Şi să cunosc ce-i suferinţa

Pe pământ în viaţa aceasta,

Punându-mi mâinile la gură

Îndurerat de-a Ta măsură?



De ce, o Doamne, eu nu ştiu

Când fila vieţii mi-ai deschis,

Când firul ei mi l-ai întins

Spre-a fi astfel un suflet viu

Şi-ai hotărât ca prin dureri

Să sper în sfinte mângâieri?



Şi n-oi pricepe,... niciodată

De ce-n atâtea strâmtorărări,

Tu m-ai trecut prin încercări

În firea aceasta blestemată,

Ce-n spirit trebuie să crească

Şi din păcat, ca să renască?



De ce, Doamne, ai vrut aşa?

Rămâne-o veşnică întrebare

Şi-acum şi-n viaţa viitoare,

Poate c-atunci voi constata

De ce Ţi-a fost aşa voinţa

Ca să cunosc ce-i suferinţa.



Poate atunci îmi vei deschide

Cartea, cu filele vieţii mele,

Cu întrebările, scrise în ele

Şi cu răspunsurile avide,

Ce le doream spre slava Ta,

Văzute-n Jertfa din Golgota!



Flavius Laurian Duverna

29 octombrie 2012