Poezie Despre poezie

Cand iti pui in versuri gandul,

Meditand la Cel ce-i Viu,

Tu sa-ti lasi in piept cuvantul,

Ca izvorul care curge,

In pustiu.



Dar cu versurile care,

Nu adapi un suflet gol,

De ce scrii? si ce rost are?

Rima ta nu-i salvatoare,

Celui rob.



Pe cand Duhul Sfant, Lumina,

Te inspira cum sa scrii,

Si cand candela ti-e plina,

Tu in jur imparti lumina

A divinei poezii!



Sir in siruri de cuvinte,

Ce se leaga-n armonie,

Sant ca valurile marii,

Ce se-nalta inspre ceruri

Intr-o sfanta melodie!



Vezi cum iti inalta dorul,

Inspre casa cea de sus,

Simti cum zbori spre Creatorul,

Ce-a deschis in maini izvorul,

Spre Isus!



Si prin pana cea maiastra,

Nu din geniul luciferic,

Nici din firea pamanteasca,

Tu exprima Adevarul, luminand

In intuneric.



Chiar de scrii-n cuvinte simple,

Sa le-asterni in mod divin,

Caci nu tu si nici pe altul,

Ci-L maresti pe Preainaltul Binecuvantat

Amin!