Poezie Ca şi văduvei din Nain

Ca şi văduvei din Nain

Luca 7





Trecea Domnul Isus odată

Printr-o cetate. Se numea

Nain şi-o-ntreagă gloată

Ca de-obicei, îl însoţea.



Când s-a apropiat de poartă,

Iată ca-n faţa lor venea

Convoiul ce ducea la groapă

Un tânăr; doar pe el l-avea



Măicuţa lui, şi-acum murise

Iar văduva cu-amar plângea.

Isus îndată o zărise;

I s-a făcut milă de ea.



I-a zis cu glas duios: "Nu plânge!"

Atunci convoiul s-a oprit.

Isus de raclă se atinge

Şi mortului i-a poruncit:



"Tinere, Eu îţi zic : "Te scoală!"

Şi tânărul chiar s-a trezit!

Racla era de-acuma goală

Iar toată lumea s-a-ngrozit.



Au fost cu toţi cuprinşi de frică

Şi-au zis: "Domnul ne-a cercetat

Căci iată, şi din morţi ridică

Proorocu-acesta minunat!"



Ei nu ştiau că cel ce spune

Chiar morţilor :"Ridică-te!"

E vrednic de închinăciune

Căci Fiul Domnului El e.



Se răspândi această veste

Despre proorocul minunat

-N Iudeea-întreagă, dar şi peste

Graniţă,-n loc îndepărtat.



Dar bucurie negrăită

Avu femeia, văduva.

Şi cât rămase de uimită

Că Domnul s-a-ndurat de ea!



Isus ştia ce e durerea

Şi ce grozavă-i rana ei.

Alt leac, n-aduce mângâierea

De-aceea, pe băiatul ei



Isus l-a rechemat la viaţă

Căci viaţa însăşi este El

Şi poate-aduce dimineaţă

Când noaptea-i grea şi-n orice fel



De griji, necaz şi suferinţă

Pe-oricine poate vindeca

Dacă priveşte cu credinţă

Înspre Isus şi jertfa Sa.



"Opreşte-te deci, nu mai plânge!"

Şi ţie-ţi zice azi Isus.

De rana ta, El se atinge

Şi vindecare-ţi dă de sus.



Chiar de ţi-ar fi oricât de mare

Şi-oricât de groaznic al tău chin,

Domnul Isus îţi iese-n cale

Ca şi văduvei din Nain.



Lasă-L să-ţi ia orice durere

Acum, de pe sufletul tău

Şi să-ţi aducă mângâiere

Căci El e Domn şi Dumnezeu!