Poezie Definiția morții (1)

Tu babă zbârcită, cu coasa în mână

Ce seceri de zori, bătrâni și copii

Malefică doamnă a vieții stăpână

Tu nu-ți anunți ziua nici ceasul când vii

De tine se tem cerșetori și-mpărații

Și n-au cum să-ți spună să mergi înapoi

Pe tine te văd în tranșee soldații

Când pleacă cu arma în mâini la război



Sinistră făptură născută din șarpe

Sub pomul oprit din pierdutul Eden

Imperiu-ți macabru numitul-ai moarte

Sub sceptrul temut de acamic blestem



Desparți nemilos pe soț de soție,

Părinți de copii, pe frați de surori

Lași doliu și jale în casa pustie

Colinzi prin spitale și-mprăștii fiori



Da, știu că mereu mă pândești și pe mine

Cu ochi de catran și rânjet hidos

Dar vreau să te-anunț, nu-mi pasă de tine

Căci eu am murit la Calvar cu Christos



Da, El m-a inclus în moartea Lui sfântă

Pe-aceasta în viață și-n moarte contez

Cu El eu voi trece prin valea adâncă

Având o credință, un domn și-un botez

Căci El te-a înfrânt prin propria-i moarte

Și-a tale zăvoare și porți le-a distrus

El numele meu l-a scris într-o carte

Și voi învia când vine Isus



Christos răstignit îți frânse puterea

Cu cheile-n mâini ieșind din Șeol

Iar celor ce cred le-a dat învierea

Și ca mărturie mormântul Lui gol