Poezie Şi sfinte binecuvântări!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 56
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4142-i-sfinte-binecuv-nt-ri]Şi sfinte binecuvântări![/url]

De toate relele m-am săturat

Şi de dureri sunt tare îngrozit.

Aş vrea să mă ascund alăturat

Ca răul să nu mă vadă niciodat'

Să nu se bucure că m-a găsit.



De orice lucru rău m-am săturat!

Vreau să mă ascund cu-adevărat!

Sub braţul Domnului meu drag!

Să-I cer iertare Lui, că-s vinovat!

N-am crezut destul, m-am speriat!



Da! M-am speriat şi n-ar fi trebuit

Tare am tremurat pentr-un nimic

Pentr-o alarmă, m-am îngrozit

La proba de-ncercare, n-am reuşit

Am plâns amar în loc să fi zâmbit!



Când mult prea bine doar ştiam

Că-n viaţă, ai parte de-ncercări

Degeaba din faţa lor eu fugeam

În zadar, din răsputeri doream

Să fiu bun, ca să capăt îndurări.



Dar nu ştiu cum se întâmpla

Că, întotdeauna eu greşeam.

Voiam să fiu de Domnu-alăturea

Să fiu demn, de ce îmi dăruia

Din toată inima mă străduiam.



Eram sătul de toate lucrurile rele

Mă săturasem şi de neplăceri,

Deschid drumul plângerilor mele

Vorbesc, în neliniştea inimii mele

'N-amărăciune tânguiesc sufletele

Dorind, dulci şi plăcute mângâieri

Şi multe şi sfinte binecuvântări!



Amin

3.02.2012 Firenze
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Şi sfinte binecuvântări! | Salvatorul.ro
meniu prim
Cine dintre voi este înțelept și priceput? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii! ( Iacov 3:13 )