Poezie Proorociţa Ana

. Proorociţa Ana



Luca 2





În ziua când pruncul Iisus

La templul sfânt a fost adus

Aşa precum legea spunea,

Că orice-întâi –născut era



Al Domnului, deci când adus

A fost la templu şi Iisus,

Şi o femeie a venit

Şi despre prunc a proorocit.



Ea lăuda pe Dumnezeu

Şi tuturor spunea mereu

Că acest prunc, Mesia e.

Duhul îi spune limpede



Că el va fi mântuitor

Pentru întregul său popor

Şi va fi mântuit la fel

Oricine, care crede-n el.



Femeia-aceasta se numea

Ana şi văduvă era

De multă vreme. Ea a stat

Doar şapte ani cu-al ei bărbat



Apoi, acesta a murit.

Ea nu s-a recăsătorit,

Ci-n văduvie a trăit

Ani mulţi, până a împlinit



Optzecisipatru de ani grei

Dar nu s-a poticnit în ei,

Ci a avut un trai senin,

Predat lui Dumnezeu deplin.



Ea nu s-a plâns de viaţa grea

Şi nici de relele din ea,

Ci a slujit lui Dumnezeu

Şi a crezut în fiul Său.



De templu nu se depărta

Ci zi şi noapte ea slujea

Cu rugăciune şi cu post

Dând văduviei un sfânt rost.



Şi astăzi văduve mai sunt

Cu miile pe-acest pământ.

Chiar şi-n biserica lui Christ

Multe femei au traiul trist.



O, Doamne, te rugăm, de vrei,

Insuflă acestor femei

Dorinţa de a te sluji

Oricât de greu le-ar putea fi.



Din victime-ale văduviei

Să faci Tu soli ai bucuriei!

Din fiinţe triste, temătoare,

Să faci femei biruitoare



Ia-le veşmântul lor cernit

Şi dă-le-un strai neprihănit!

Femei de pace-aducătoare

Să fie o oştire mare.



Ia-le singurătatea grea

Si dă-le-n loc dragostea Ta!

Şterge-le lacrima din pleoape

Şi ţine-le de Tine-aproape!



Să te slujească-n rugi şi post

Aşa precum Ana a fost

Şi dăruieşte-le credinţă.

La Tine, totu-i cu putinţă!



Dă-le-acest rol, cel mai frumos

Să spună lumii de Hristos.

Nu pruncul mic, la templu-adus,

Ci cel ‘nălţat la ceruri, sus.



Cel ce-a murit şi-a înviat

Să fim iertaţi de-orice păcat

Şi care în curând revine.

Ca Ana, fă-mă şi pe mine!