Poezie Şimei

Când eşti trădat de cei mai dragi din lume,

când pribegeşti departe de ai tăi,

cu sufletul zdrobit de-amărăciune,

te urmăreşte, blestemând, Şimei...



El vrea să mai adauge -o verigă

în lanţul de dureri prin care treci

şi urmărindu-te, blesteme-ţi strigă,

mai mult în încercări să te îneci.



El ştie de păcate nefăcute

şi-n trâmbiţa-i le pune cu temei

şi-n loc ca-n încercări să te ajute,

cu vâlvă sună-n trâmbiţă Şimei.



Şi fraţii şi surorile se miră

de câte strigă el c-ai înfăptuit

şi unul câte unul se răsfiră

prietenii şi cei ce te-au iubit.



Şi ca şi cum atâta n-ar ajunge,

aruncă-n tine pietre mari, de sus,

când treci prin valea-n care totul plânge

şi unde parcă nu mai e Isus...



El nu-i Natan, să mângâie-n cădere,

să te ridice iubitor, de jos,

mustrându-te cu glas de adiere,

prin pilda cu bogatul nemilos.



O, Doamne, Tu ce-i ştii oricui cărarea,

Te uită la blestemul lui Şimei

şi-n locul lui, dă binecuvântarea,

mult încercaţilor copii ai Tăi!