Poezie Elisaveta

Elisaveta

Luca 1

Era un preot, în Iudeea,

Ce Zaharia se numea.

Elisaveta e femeia

Care era soţia sa.



Şi cei doi erau fără pată

Înaintea lui Dumnezeu.

Trăiau curat şi niciodată

Nu încălcau cuvântul Său.



N-aveau copii, fiindcă nevasta

Din tinereţe stearpă-a fost.

Acum, deja era în vârstă

Şi îşi zicea că n-are rost



Ca încă să şi-i mai dorească.

Ea încetase-a se ruga

Să-i dea Domnul copii să nască

Deşi aşa mult şi-i dorea.



Dar într-o zi, când Zaharia

‘Naintea Domnului slujea

Aşa cum cere preoţia

Şi-n Sfânta Sfintelor intra,



Văzu lângă altar, de-odată,

Un înger care îi vorbea

Zicând: "Ruga-ţi e ascultată,

Căci iată, un fiu vei avea!



Elisaveta îţi va naşte

Un prunc ce te va bucura

Şi el pe mulţi îi va întoarce

La Domnul, la credinţa Sa".



Se-nspăimântase Zaharia

Şi nici să creadă nu putea.

"Acum, când şi eu şi soţia

Suntem bătrâni?! Cum voi putea



Să cred că asta nu-i poveste?"

"Eu sunt Gavril şi am venit

Ca să-ţi aduc această veste

Din partea Domnului slăvit.



Îţi zic, se va-ntâmpla aceasta!

Dar pentru că nu m-ai crezut,

Până îţi va naşte nevasta

Tu, iată, vei rămâne mut!"



Mulţimea aştepta afară,

Căci Zaharia-întârzia.

Iar când ieşi, cu toţi văzură

Că preotul nu mai vorbea.



El le făcea întruna semne

Şi tot norodu-a priceput

Că a avut o viziune,

Dar preotul rămase mut.



Peste un timp, însărcinată

Elisaveta s-a aflat

Dar s-a ascuns, că ruşinată

Era, deşi s-a bucurat



Că mamă şi ea o să fie.

Ocara nu şi-a mai purtat

Şi-a avut mare bucurie

Când de la Domnul a aflat



Înc-o minune: că Maria,

Deşi fecioară, va avea

Un prunc, care va fi Mesia

Ce-întreaga lume va salva.



Şi chiar atunci, în vremea-aceea,

Veni Maria pe la ea.

O-întîmpină cu drag femeia

Că-i era rudă şi-o iubea.



Şi de atâta bucurie

Pruncul în pântec i-a săltat

Ea zise: "Cum mi-a fost dat mie,

Şi Dumnezeu a aranjat



S-o văd pe mama celui care

Va scoate lumea din păcat?"

Avură bucurie mare

Că împreună încă-au stat



Trei luni, în sfântă părtăşie

În care s-au îmbărbătat,

Şi-au povestit cu bucurie

Tot ceea ce li s-a-ntâmplat.



Cele mai binecuvântate

Femei de pe acest pământ

Au fost de Domnul ajutate

Să stea-împreună un timp sfânt



Apoi s-au despărţit. Maria

Acasă,-n Nazaret plecă

Iar soţia lui Zaharia

Cu bucurie-întâmpină



Ziua când i se împlinise

Vremea să nască. Îl primi

În braţe-aşa cum îşi dorise

De-atâta timp şi îl numi



Ioan, iar soţu-acelaşi nume

Să-i pună şi el a dorit.

Şi s-a mirat întreaga lume;

Preotul iarăşi a vorbit!



I se deschise şi lui gura,

Pe Domnul binecuvânta.

Aşa povesteşte Scriptura,

Iar noi credem c-a fost aşa.



Li se făcu mare feciorul

Şi a ajuns mare prooroc

Toţi îl numeau Botezătorul

Că-n Betabara, într-un loc,



Lângă Iordan, venea mulţime

De oameni şi îi boteza

Zicând: "Vă pocăiţi, că vremea

E să sosească Mesia!"



Şi-aşa s-a împlinit cuvântul

Ce a fost de Gavril vestit

Şi a aflat întreg pământul

Că mântuirea a venit.



Aşa precum a fost odată,

Elisaveta, roaba Ta,

Fă şi din noi, o, sfinte Tată,

Femei care fac voia Ta!



Iar pruncii ce ne-ai dat, să fie

Glasuri ce strigă tuturor

Precum Ioan striga-n pustie:

"Isus Hristos e salvator!"