Poezie Ispitirea unei tinere...

A fost odată, undeva,

O fată minunată

Ce mult pe Domnul Îl iubea

Şi se păstra curată.



Din gura ei porneau cântări

De slavă şi mărire,

Ce le-nălţa spre-albastre zări

S-aducă mulţumire...



Chiar Dumnezeu o cerceta

Când se ruga în şoaptă,

Prin Duhul Sfânt cu ea vorbea

Să ţină calea dreaptă!



Dar într-o zi, în drumul ei,

Ispita se arată...

Avea doi ochi ca de scântei

Şi glas ce te îmbată.



Un tinerel la chip frumos,

În umblet şi purtare,

Dar inima...un loc hidos

Căutând doar desfătare!



Cu vorbe dulci dar mincinoase

Căuta să o înşele...

Îi promitea clipe frumoase,

Dar, vai...ce-n schimb îi cere...



Copila simte cum încet

Alunecă-n păcat.

Ar vrea să ţină drumul drept...

Dar, parcă s-ancurcat!



Se tulbură în sine-acum...

Cum? A uitat pe Domnul

Ce i-a fost pavăză şi scut...

Ce-i ocroteşte somnul?



Se-apleacă în genunchi plângând

Cerând spre cer iertare:

"Ooo, Doamne, Tu eşti bun şi blând...

Mai lasă îndurare!



Mă iartă, Tată, am greşit

Şi rău Te-am întristat...

Dar ştii ce mult eu Te-am iubit

Şi-n suflet Te-am purtat!



Mă-ntorc acum, şi-mi pare rău

Că n-am fost vegheatoare,

Că n-am păzit Cuvântul Tău...

Mi-e jenă şi mă doare...



Primeşte-mă la al Tău piept,

Mă-mbracă cu putere

Să pot cu dor să Te aştept

Cum Biblia mi-o cere!"





De sus, din slavă,Dumnezeu

Prin Duhul îi vorbeşte:

"Eşti fiica Mea...vei fi mereu...

Tot cerul te iubeşte!



Rămâi în Harul ce ţi-am dat

Şi roagă-te într-una...

Păstrează-ţi sufletul curat

Şi vei primi cununa!" Amin!



Vulcan-1-02-2012

Mary