Poezie Dragostea dintâi (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 52
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4190-dragostea-dint-i-1]Dragostea dintâi (1)[/url]

„Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.”(Apoc.2:4)



Îţi aminteşti? Credeai că e un vis

Când ai simţit imensa bucurie,

Cum nu credeai că ar putea să fie,

Venind într-un şuvoi de nedescris.



A fost momentul când M-ai întâlnit

Şi când, crezând, ai dezlegat misterul

Cum omul poate să atingă cerul

Cu primul pas făcut spre infinit.



Mergeai parcă plutind.Sau chiar pluteai?

Şi-n jurul tău era atâta soare

Când tu vorbeai de mine cu ardoare

La toţi acei ce-n cale-i întâlneai.



În zorii zilei sau în nopţi târzii,

Mereu arzând, cu dragostea-n privire,

Priveai spre Mine şi-L vedeai pe Mire

Păşind spre tine dinspre veşnicii.



Scrisoarea Mea, Carte de căpătâi,

Umplutu-ţi-a deplin şi timp şi gânduri

Şi Mă urmai cu sete printre rânduri,

Cu focul viu al dragostei dintâi.



Din părtăşie-ai făcut mod de trai

Şi Îmi vorbeai mereu prin rugăciune;

Ce timp de har şi ce comuniune,

Şi-n odăiţa ta, ce colţ de rai!



Ce clipe minunate-am petrecut!

De ce-ai lăsat să ţi se stingă focul

Şi-n inimă să nu-şi găsească locul

Iubirea minunată din trecut?



Întoarce-te la dragostea dintâi

Căci Eu, iubindu-te, te-aştept ca Mire;

Hai, regăseşte iar acea iubire

Şi-n focul ei de-a pururi să rămâi!



Amin

Vulcan, 1 febr. 2012





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Dragostea dintâi (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!