Poezie Înalţ ochii la Domnul

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 41
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4199-nal-ochii-la-domnul]Înalţ ochii la Domnul[/url]

Doamne! La Tine ochii mi-i înalţ

Cu credinţă, ridic privirile spre Tine

Cu-nflăcărare, doresc să mă încalţ

Cu râvna Evangheliei Divine.



Şi stau acum în dulce aşteptare

Prezenţa Ta, doresc ca să o simt

Înalţ privirea-mi plină de iubire, care

Cu nerăbdare Îl caută pe Duhul Sfânt.



Eu ştiu că Duhul vine şi mă-ndrumă

Mâna-mi întinde şi-oferă ajutorul Său

Mă duce înainte şi nu mă lasă-n urmă

Mă ţine în prezenţa Domnului mereu.



Lângă Domnul, El paşii mei îi poartă

M-ajută, ca lângă El să stau mereu

Îmi spune ,,Faţa Domnului o caută

El îţi este Tată şi Domn şi Dumnezeu!"



E-atât de bine şi este atâta de plăcut

Să fii viu în prezenţa Lui cea sfântă

Când El, îţi arată, ce nu ai mai văzut

Cunoşti acum Iubirea, sacră şi blândă.



De-aceea, eu ochii mi-i înalţ la Tine

Privirea mea, mereu e aţintită sus

Te vreau în viaţa mea, Te vreau cu mine

Tu eşti Iubirea mea şi Domnul meu Isus!



În fiecare zi, doresc să-mi fii aproape

Şi singură să nu mă laşi nicicând

Veghează Tu asupra mea şi a mea cale

În inimă pătrunde-mi şi stăpâneşe-n gând.



Ajută-mă, ca voia Ta oricând s-o fac!

Să împlinesc tot ceea ce îmi porunceşti!

Deschide-mi gura, nu mă lăsa să tac!

Să spun şi altora ceea ce îmi vorbeşti!

Mărturisind că m-ai iertat şi mă iubeşti!



Amin
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Înalţ ochii la Domnul | Salvatorul.ro
meniu prim
Cine strânge vara, este un om chibzuit, dar cine doarme în timpul seceratului, este un om care face ruşine. ( Proverbele 10:5 )