Poezie Albinuțe înțelepte

N-am putut vedea defecte

La albinuțele înțelepte:

Aleargă neobosite

Pe-orice dealuri înflorite

Și din fiecare floare

Strâng polenul cu ardoare.



Cercetează locuri multe

Și văd vrute și nevrute,

Însă n-au să se înfrupte

Cu ,,mâncăruri otrăvite”.



Poartă greutatea-n spate

Însă zboară fericite...

Când bat vânturi de departe

Nu se lasă amăgite...

Căci de pofte, nu-s purtate

Și lucrează cu dreptate.



Nimănui nu-și plâng durerea,

Nu cerșesc aprecierea

Nici n-așteaptă mângâierea...

Își supun într-una vrerea

Și își fac singure mierea.

Își țin curată încăperea

Și își oțelesc puterea

Făcându-și cu drag lucrarea.



Între ele-i doar iubire

Și vuiet de hărnicie.

Toate se-ntrec în slujire

Fără murmur de cârtire.

În casa lor, e-o veselie

Și-un cântec de bucurie.



Și în stupul de albine

Mai sânt multe lucruri bune

Ce nu știu a ți le spune,

Dar îți spun că ar fi bine

Să-nvățăm de la albine,



A trăi cu mulțumire

Ne-ntrecuți în hărnicie,

În dreptate și-n iubire

Și-n cântec de bucurie,

Privind către Răsplătire

Și spre Sfânta Împărăție:

Slăvindu-L pe Sfântul Mire

Ce-n curând are să vie. Amin



Zaragoza 12 Oct. 2011

de Ioan Hapca (Ionică)