Poezie Via Domnului (1)

Isaia 5: 1- 7





Ce-am mai putut să fac Eu viei

Și oare nu i-am mai făcut?

A fost supusă curățirei,

Căci am iubit- o- atât de mult.



Apoi, Eu i-am săpat pământul.

Vițe alese i-am sădit.

În juru-i i-am săpat și teascul.

Un turn, în mijloc i-am zidit.



Trăgeam nădejde c-o să-Mi facă

Ca roadă, numai struguri buni.

Nu M-așteptam ca să rodească:

Struguri sălbatici, uscăciuni.



Vă spun acum ce îi voi face:

Voi smulge toate gardurile,

S-o pască vitele, s-o calce,

Surpându-i astfel zidurile.



Fără s-o sap, va pustii

Spini, mărăcini, în ea vor crește

Căci nimeni n-o va curăți.

Și norul, ploaia și-o oprește.”



Via, e casa lui Israel,

Vița, e Iuda, ce-o iubea.

La judecată, se-aștepta El,

Când colo, sânge se vărsa.



El, se-așteptase la dreptate,

Dar, strigăte de apăsare,

Se-aud în vie, în cetate,

Ce fac durerea mult prea mare.



Poporul Domnului ascultă

Ce-Ți cere astăzi de la tine:

Cu pocăință cât mai multă,

Te-așteaptă să te-ntorci la Sine.



O, lasă viața păcătoasă,

Și traiul tău, murdar, firesc.

Te cheamă azi: „vino acasă!”

Slujește Tatălui Ceresc!



Doar struguri buni, tu să rodești

În viața-aceasta trecătoare!

În roada Duhului să crești

Și-n cer, răsplata-ți va fi mare!



Să nu nesocotești nicicând

A Sale binecuvântări divine,

Ci prețuiește orișicând,

Ce-a făcut Domnul pentru tine!