Poezie Maria, fecioara

Maria, fecioara

Luca 1,2.



Trăia în Nazaret o fată

Cu chip atât de minunat,

Cum parcă n-a fost niciodată

Pe-acest pământ, cât e de lat.



Şi-n grai, avea aşa blândeţe,

Că nu ştiai ce-i mai frumos:

Ori chipu-i plin de frumuseţe,

Ori glasul ei melodios.



N-ai fi crezut c-a fost crescută

De doi părinţi , bătrâni sărmani

Ce nu aveau avere multă

Nici turme, nici moşii, nici bani.



Dar pentru ei, era Maria

Cât toate-acestea la un loc.

Le-aducea-n inimi bucuria,

Căci ea nu se-ntrista deloc



Nici când azima pentru cină

De pe măsuţa lor lipsea,

Nici când trudea la vreo vecină,

Că pe-orişicine ajuta.



Era şi tare credincioasă,

Lui Dumnezeu, ea îi slujea

Cu inima evlavioasă

Şi legea Sa o respecta.



Maria era logodită

Cu Iosif, credincios bărbat

Dar ea era neprihănită,

Că împreună nu au stat.



La ea , un înger cu solie

De sus, din cer s-a-înfăţisat

Şi-i zise: "Plecăciune ţie,

Celei ce mare har s-a dat!"



Ea era foarte tulburată

De-aceste vorbe, spuse ei:

"Marie, binecuvântată

Vei fi mereu între femei



Şi Dumnezeu este cu tine!"

Însă Maria se-ntreba

Ce-înseamnă-aşa urări de bine

Şi pentru ce i le-adresa



Ei , îngerul? Şi-atunci, mai tare

Maria s-a înfricoşat.

"Să nu te temi, căci îndurare

De sus din cer ai căpătat!



Căci iată, vei fi-însărcinată

Şi-un fiu vei naşte, pe Isus."

Maria asculta mirată

Căci îngerul încă i-a spus:



"Acesta va fi foarte mare,

Căci Fiul Celui Prea Înalt

Va fi chemat. Şi cinste mare

El va avea, că-i va fi dat



Înaltul scaun de domnie

Al lui David. Îl va lua

Şi-a Lui sfântă împărăţie

În veci sfârşit nu va avea!"



Maria încă sta uimită.

"Dar cum? Eu de bărbat nu ştiu!"

"De Duhul sfânt vei fi umbrită

Al Dumnezeului cel viu!



De-aceea, sfântul ce s-o naşte

Fiul Domnului s-o chema.

El, care toate le cunoaşte,

Îţi spune că şi ruda ta,



Elisaveta, desi-n vârstă,

Iată, a zămislit şi ea !

Chiar dacă i se zicea stearpă,

Acum, e-n luna a şasea.



Căci de la Domnul nicio vorbă

Lipsită de putere nu-i!"

Maria-a zis:"Sunt a Sa roabă,

Să mi se facă precum spui!"



Şi îngerul care vorbise

(Arhanghelul Gavril era)

Solia sfântă o sfârşise

Şi deci se duse de la ea.



Maria, ce deplin crezuse

Cuvintele ce i s-au spus,

Plecă degrabă şi se duse

Într-o cetate mai de sus,



Din munţi , din Iuda, să o vadă

Pe-acea rudenie a sa

Şi parcă nu-i veni să creadă!

Elisaveta chiar era



Cu-adevărat, însărcinată!

Şi când de bine i-a urat

Zicând: "Fii binecuvântată!"

În pântec pruncul i-a săltat.



"Oare cum de mi-a fost dat mie

Să văd maica Domnului meu?

Să am atâta bucurie

Că s-a-împlinit cuvântul Său?



O, bucură-te, tu, Marie,

Ferice ţie, căci tu crezi

Cuvântul Domnului! Şi fie

Ca împlinit deplin să-l vezi!"



S-a-nchinat Domnului Maria,

Chiar o cântare a făcut.

Mare le-a mai fost bucuria

Şi împreună-au petrecut



Trei luni, apoi s-a-ntors acasă

La ea,-n cetatea Nazaret.

Deşi era tot bucuroasă,

O frământa acest secret:



Oare lui Iosif cum să-i spună?!

Va crede el aşa ceva,

Ori poate-o zice că-i nebună

Şi de nevastă n-o mai ia?



Într-adevăr, el se gândise

S-o părăsească în ascuns

Dar a avut câteva vise

În care Dumnezeu i-a spus



S-o ia la el fără vreo teamă,

Căci Cel ce-i zămislit în ea

Fiul lui Dumnezeu se cheamă,

Isus, El va răscumpăra



Întreaga lume din păcate.

Iar Iosif a făcut aşa.

De clipe binecuvântate

A avut parte-n viaţa sa.



...Maria trebuia să nască

Pe când în Betleem erau.

După porunca-împărătească,

Supuşii toţi se înscriau



Pe seminţii şi fiecare

Mergea la locul său natal.

Cei doi, au străbătut călare

(Pe-un măgăruş, că n-aveau cal)



Toată această lungă cale

Până-n cetatea lui David.

Şi jos, în Betleem, în vale

Au căutat, dar n-au găsit



Niciun locşor de găzduire,

Oricât de neprietenos

Nici în casa de poposire

Şi nici măcar să doarmă jos,



La cineva, în vreo căscioară,

Căci nimeni n-a vrut a-i primi.

Şi nu puteau să stea afară

Când pruncu-n lume va veni.



Au întrebat din casă-n casă

Maria şi cu soţul său

Dar vocea rece, duşmănoasă,

Le răspundea mereu-mereu:



"Plecaţi, mergeţi în altă parte,

Aici n-avem loc pentru voi!"

Abia găsiră-n câmp, departe,

Un grajd, un adăpost de oi.