Poezie De ce să te pleci?...

De ce să te pleci?...



De ce să te pleci, ca trestia-n vânt,

Când aupra-ţi suflă ca să te îndoaie?

Atunci e momentul să stai nemişcat

Credinţa ta sfântă să nu se înmoaie,

Ca bradul în munte să te înalţi drept

Cu vârful spre cer, în chip înţelept!



De ce să te pleci, ca trestia în vânt,

Când asupra-ţi tare se dezlănţuieşte?

Atunci este ceasul cel mai potrivit

Când credinţa ta, pe loc se-ntăreşte,

Că-n timpul cercării, iese la iveală

Dacă a ta nădejde, va fi triumfală!



De ce să te pleci, ca trestia-n vânt,

Când asupra-ţi crunt suflă în rafale?

Atunci este clipa când tu să tresalţi

Şi în imnuri sfinte să-nalţi osanale,

Tatălui din cer, ce grija ţi-o poartă

Şi care veghează zilnic a ta soartă!



De ce să te pleci, ca trestia-n vânt,

Când asupra-ţi bate cu înverşunare?

Atunci este vremea ca să dovedeşti

Credinţa ce-o ai în ceas de-ncercare,

Să-l măreşti pe Tatăl şi onoarea Lui

Să vesteşti Cuvântul, în faţa oricui!



De ce să te pleci, ca trestia-n vânt,

Când asupra-ţi aprig el se năpusteşte?

Atunci este cazul, ca să te întăreşti,

Îngerii din ceruri vin şi te-ocroteşte,

În jurul tău tabără ca zidul de piatră

Nu te va mişca din statornica vatră!



Flavius Laurian Duverna

29 ianuarie 2012