Poezie Oricât...

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 66
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4236-oric-t]Oricât...[/url]

ORICÂT...



Oricât ar fi de-apăsătoare

O cruce. O purtăm tăcuţi

Ştiind că va fi sărbătoare

Fără sfârşit în spaţiu-n care

Nicicând nu vom fi abătuţi.



Oricât de marea-ar fi durerea

Produsă de cei nemiloşi

Lumina ce-o dă Învierea

Aduce oricând mângâierea

La cei ce merg spre Cer voioşi.



Oricât ar fi de-ntortocheată

Cărarea ce urcă spre Rai

Ne-ncredem în cerescul Tată

El nu ne lasă niciodată

În loc cu tină şi cu scai.



Oricât de greu am înţelege

De ce pe cale sunt şi spini

Ştim că la urmă vom culege

Roade ce-s scrise-n sfânta Lege,

Roade de pace şi lumini.



Oricât ar fi de grea-ncercarea

Ce a sosit să dea suspin

Noi nu abandonăm lucrarea

Ce-aduce binecuvântarea

Unui etern şi sfânt destin.



Oricâtă trudă şi sudoare

Ar cere viaţa de eroi

(Şi chiar de ar veni teroare)

Noi Îl slujim cu adorare

Pe Cel ce toarnă har – şuvoi.



Răsplată pentru munca dată

În slujba Lui, pe-al Lui altar

Va fi cununa nepătată

Din mâna veşnicului Tată

ACOLO-n feericul hotar.



gc/ 28 Ian. 2012
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Oricât... | Salvatorul.ro
meniu prim
Plata păcatului este moartea