Poezie Trezeşte-te, mireasa Mea

Trezeşte-te, mireasa mea!



Cântărea Cântărilor





“Numele tău e minunat,

Întrece orice nume,

E ca un mir ce s-a vărsat

Peste întreaga lume.



Hai, împreună s-alergăm,

Trage-mă după tine!

În casa sfântă să intrăm

A veacului ce vine!



Aş vrea să fiu un crin din văi,

Ori din Sharon o roză

Să-ţi bucur, mire, ochii tăi

Ce viaţa-mi luminează!



Dragostea ta e steagul meu

Ce flutură întruna

Aş vrea să stau la pieptul tău

Acum şi totdeauna!



Parcă se-aude glasul său,

Al mirelui ce vine!

Uita-voi tot ce a fost rău

Când fi-va lângă mine!



Uita-voi cât mi-a fost de greu

Când stam în aşteptare

Când sufeream de dorul său

Plângând pe-a mea cărare!



Pe munţii-nalţi el va sălta

Şi va sări pe dealuri

Ca râul va fi pacea sa

Şi fericirea, valuri.”



Aşa gândind, am aţipit,

N-am auzit cum bate

La uşă mirele iubit

Şi nici caldele-i şoapte:



“Deschide-mi, cum de-ai adormit,

Mireasa mea frumoasă?

Din depărtări eu am venit

Ca să te iau acasă.



Trezeşte-te, mireasa Mea,

Deschide uşa-îndată!

De nu deschizi, eu voi pleca

Şi poate niciodată



N-o să mai bat la uşa ta

Căci vremea e târzie

Afară încă-i noapte grea,

Dar mult n-o să mai fie



Până ce zorile apar

Sunt plin de rouă, iată!

Trezeşte-te, deschide dar,

Mai bat numai o dată!”



Bătaia-n uşă a-încetat,

Glasul duios tăcuse.

Şi Mirele s-a-îndepărtat…

La alte uşi se duse



Să bată, pentru a-i chema

Pe oameni la serbare.

Dar, oare câţi îl vor urma?

În cer e nuntă mare!



“Dormeam, dar inima-mi veghea

Şi m-am trezit îndată

Am alergat în urma Sa

Plângând şi disperată



Am întrebat în lung şi-n lat

Şi-am dat ocol cetăţii,

Dar nimeni nu m-a ajutat,

Mi-au luat măhrama hoţii



Şi m-au bătut şi m-au rănit

Ca să renunţ la Tine

Dar eu nicicum nu m-am oprit.

Strigam: “Mirele vine!”



Să-şi pască turma printre crini

În zorii dimineţii

S-o ducă-n pajişti, în grădini

Şi la izvorul vieţii!



Regret, o, Mire prea iubit

Că te-am lăsat afară!

Iată-mă, chinul mi-e cumplit

Şi inima amară!



O clipă doar te-ai depărtat

Şi sunt pierdută-n noapte!

Mi-e dor de chipu-ţi minunat

Şi de-ale tale şoapte!



Oh! De ce oare n-am sărit

Să trag iute zăvorul?

Vrăjmaşii nu m-ar fi lovit

Şi nu-mi răneam piciorul!



…Alerg prin câmpuri şi grădini,

Dar n-aud decât vântul

Pe pietre calc şi nişte spini

Mi-au sfâşiat veşmântul



Dar nu-încetez a alerga

Şi a striga mai tare:

El e al meu şi eu a Sa!

Veniţi pe-a lui cărare!



Veniţi cu mine, vă implor,

Să-l căutăm degrabă!

În dar ne va da tuturor

O veşnicie-ntreagă



De fericiri, de bucurii

Şi mare sărbătoare

C-un nume nou ne va numi

Atunci pe fiecare.



Sunteţi cu toţii invitaţi

La nunta Sa aleasă

Cu toţi vom fi surori şi fraţi,

Vom sta cu el la masă!”