Poezie De ce te legeni, omule?

De ce te legeni, omule?



De ce te legeni, omule,

În al păcatului mare tumult?

De ce alergi în mreaja lui

Şi te înghesui tot mai mult,

Ca să-l cunoşti şi să-l trăieşti

Prin voia firii pământeşti?



Dacă tu-n inimă-ţi îngădui

Să guşti păcatul doar o clipă,

Atunci în toată a ta fiinţă

Vei face-n suflet o risipă

De energii ce spre mai bine,

Te înălţau spre căi divine!



De ce te legeni, omule,

Între-adevăr şi nedreptate?

De ce nu vezi cu ochii minţii

A lumii cruntă răutate,

Care sporeşte şi se-ntinde

Şi tot pămânul îl cuprinde?



E timpul pentru-a cugeta

La viaţa-ţi scumpă, personală,

Spre ce ideal ţi-o dirijezi?

Spre degradare sau spre fală?

Căci să nu uiţi, o viaţă ai

Şi-o poţi conduce către Rai!



De ce te legeni, omule,

Când Evanghelia te cheamă?

De ce tu stai nepăsător,

Şi la Cuvântu-i nu ei seamă?

N-auzi la uşa ta cum bate,

C-ar vrea să intre şi nu poate?



Deschide-I cât mai este timp,

Cât se mai stăruieşte încă!

Răspunde-i cu voie bună!

Ridică-te din bezna adâncă!

Desprinde-te din laţul straşnic

Al întunericului groaznic!



De ce te legeni, omule,

Când de Cuvânt eşti chemat

Să te întorci de la pierzare,

La un-alt scop nobil şi curat

De a-ţi trăi o altă viaţă,

Prin harul ce îţi este dat?



Să ştii că-n Jertfa Golgotei

S-au luat măsuri de-asigurare,

Şi-n bătălia ce-a fost dată

Tu poţi avea răscumpărare,

În Isus Preot şi Împărat,

Cu preţul sângelui vărsat!



De ce te legeni, omule,

Între-a mai fi, sau a nu mai fi

De partea binelui suprem,

Ca răul tot spre a-l osândi

Printr-o viaţă consacrată

Care de Domnu-ţi e salvată?



El Şi-a dat viaţa pentru tine

Ca să te mântuie din moarte,

De viaţa cea nemuritoare

De cerul etern să ai parte,

Să vezi Edenul în splendoare

Plin de minuni strălucitoare!



Flavius Laurian Duverna

28 ianuarie 2012