Poezie Rugă pentru fii

Avem copii şi cât ne bucurăm!

Îi creştem cum putem şi noi mai bine.

De tensiuni, de lipsuri îi cruţăm,

să aibă-o viaţă-aşa cum se cuvine.



Ce-avem mai bun pe masă-i pentru ei.

Deşi ni-i greu, ei masa n-o au goală.

Când alţii vin din urmă, mititei,

iubirea le-o-mpărţim la toţi, egală.



Le dăruim din anii cei mai frumoşi,

zidim în ei a noastră tinereţe,

ne bucurăm să crească sănătoşi

şi înspre Dumnezeu le dăm poveţe.



Cu nume dragi ades îi alintăm

şi ne-nţelegem fără de cuvinte.

Genunchii împreună ni-i plecăm

să ne rugăm Cerescului Părinte,



să pună-n ei dumnezeiesc altoi,

ce pentru veşnicie să rodească,

să-i nască-a doua oară, nu din noi,

ci din voinţa Lui dumnezeiască.



Îi dăm apoi la şcoală pe copii,

s-ajungă bine, să înveţe carte

şi, tot la şcoli şi-apoi la meserii,

copiii noştri ni se duc departe.



Şi uită ochii mamei cei trudiţi...

şi uită sărutarea aspră-a tatei.

Dar, vai, ţin minte de-au fost pedepsiţi

pentru neascultare ori păcate.



Şi când cresc mari, copiii în ascuns

trăiesc cum nu i-am învăţat vreodată.

Nu se sfiesc să pună în răspuns

greşeli ce le-au vânat viaţa toată.



E-adevărat, răsplată nu dorim

de la copii, dar tot tânjim, odată

să vină ziua când să-i auzim

cerându-ne iertare-nlăcrimată



şi-ngenunchind alăturea de noi,

să ne rugăm din nou ca altădată,

sculându-se din rugăciune noi,

cu viaţa pentru Domnul consacrată.



Dar clipa întârzie şi zdrobiţi,

Părinţii pentru fii stau în picioare

şi-ngenunchiaţi ei singuri, umiliţi,

în locul lor, cer Domnului iertare:



- O, zidul cel dintre părinţi şi fii,

dărâmă-l, Doamne, cât e cu putinţă,

căci nu-i decât o cale spre vecii:

un plâns amar, şi-adâncă pocăinţă,



nu-i Dumnezeu să ceară să fim sfinţi

şi-un Dumnezeu să-ngăduie păcatul,

un Domn mai demodat, pentru părinţi,

iar pentru fii, cu firea lor, un altul.



Şi dacă se-adânceşte pe pământ

prăpastia-ntre-aceste generaţii,

să nu se-ntâmple-aceasta-n locul sfânt,

acolo, unde se închină fraţii.



Destule lovituri primim de sus,

de jos, din jur, şi-atâtea dinafară.

Fie ca-n cortul Domnului Isus

să fie armonia cea mai rară!



Cum Unul este Cel ce ne-a născut

pe Golgota-n amară suferinţă,

să fim şi noi asemeni, ca un lut

ce-l modelează-o singură voinţă.



Iar când se va-mplini, cum aşteptăm,

să vii din nou, în slavă şi-n mărire,

ridică-ne-mpreună, Te rugăm,

părinţi şi fii - în veşnică unire!



Amin