Poezie În Iad

Printre zări purpurii, străvezii, lunecoase

Săgeți de gemete-adânci țâșnesc, din inimă-s scoase...

Printre gânduri firave, subțiri, tună cuvinte de fulgere groase...

Expresii de vag, din adâncuri tresar și-mpletesc mătăsoase

Plasme topite, ce leneșe curg peste ADN-uri cleioase...

Stridente sclipiri de țipete uscate țâsnesc din celule nervoase...

Din adâncuri apar și dispar chipuri stâlcite, hidoase;

De flăcări cuprinse, se-nclină din nou spre gropile-adânci, întunecoase...



Din adâncuri de foc se-aude cum strigă, cum zbiară, cum urlă...

Se-nțelege bine ce spun: Bleastămă, defaimă continuu și-njură...

Nebune suflări, în veci nebunesc. N-au limite, nici vre-o măsură...

Sălbatice ard în vecie... Sânt pline de rău, de venin si de ură...

N-au răgaz. Nici timp de tăcere... Doar flăcări subțiri, ades le zugrumă...

Printre regretele-amare, adânci si nespuse... O dorință doar, mai răsună:

M-ai tare ca focul, ca Iadul, să vină odată ceva, își doresc să răpună

Să curme odată tot chinul, și-a focului cumplită, grozavă tortură!



Zaragoza 2-Apr.2011

de Ioan Hapca (Ionică)