Poezie Vrednic eşti...

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 42
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4262-vrednic-e-ti]Vrednic eşti...[/url]

VREDNIC EŞTI...



Vrednic eşti, Stăpâne, Tată

De a noastră preţuire

Veşnic Îţi vom da onoare,

Veşnic Îţi vom da iubire

Ne-ai creat pe toţi cu-n scop

Şi-ai suflat în noi viaţă

Imprimând în chipul nostru

Semne din senina-Ţi Faţă.



Universu-i minunat

L-ai creat cu măiestrie

Gâze, flori şi constelaţii

Toate sunt o mărturie

Când privim cerul şi luna

Glăsuim cu consternare:

"O, ce Creator slăvit,

Şi ce tainică lucrare!"



Am rămas înmărmuriţi

Când privit-am munţi, oceane

Câte lacuri sunt pe Terra?

Milioane...milioane

Pentru delectarea noastră

Ai creat flori şi cascade

Pentru hrana necesară

Pregătit-ai multe roade.



Armonie e în toate

Fii de-a pururi proslăvit

Cu vasta-Ţi înţelepciune

Tu la toate Te-ai gândit!

Vântul vine cu răcoare,

Ploaia udă ce-i uscat,

Câmpia-i pentru ogoare

Unde grâu-i semănat...



Nu-i nimic la întâmplare

Fost-a totul proiectat

Când divina Trinitate

Cu glas ferm a cuvântat:

"Totu-i pentru desfătarea

Omului pus pe pământ

Dar îl vrem în tot ce face

Să trăiască prin Cuvânt."



Vrednic eşti de osanale

Ţi le dăm! Eşti pentru noi

Sfetnic, Prieten şi Părinte,

Ocrotire în nevoi

Te vom lăuda întruna

Şi prin faptă şi prin gând

Oriunde am merge-n lume,

Orice-am face şi oricând.



Când primejdia e mare

Şi suntem împresuraţi

De o hoardă din infern

Cu ostaşi înfuriaţi

Braţul Tău ne e tăria

Vrednic eşti să-Ţi dăm cântări

Că aduci în viaţa noastră

Numai binecuvântări.



Vrednic eşti, acuma, Doamne

Şi în vecii care vin

Pentru îndurarea-Ţi mare

Laude Ţi se cuvin

Duhul Tău pe toţi ne-ndruma

Pe cărarea către Rai

Veşnic Îţi vom mulţumi

Pentru tot ce eşti şi dai.





gc-27 ian. 2012
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Vrednic eşti... | Salvatorul.ro
meniu prim
A greși e omenesc, a ierta-i dumnezeiesc!