Poezie Aşteptări (2)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 61
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4265-a-tept-ri-2]Aşteptări (2)[/url]

De la cei darnici, așteptăm să tot dăruiască,

De la cei zgârciți, tot așteptăm să se pocăiască.

Pe cei reci, i-așteptăm, cu foc, să se încălzească,

Iar pe cei mici, i-așteptăm cu drag să crească.

Dumnezeu să Se-n dure de toți, să ne miluiască!



De la cei buni, așteptăm tot mereu să ne ocrotească,

De la cei răi, tot așteptăm să se îmbunătățească.

Pe cei fericiți i-așteptăm cu drag, să ne fericească,

Iar pe cei nefericiți i-ajutăm, fericirea să își găsească.

Dumnezeu să Se-ndure de noi, de toți, să ne întărească!



De la cei tari, așteptăm să ne tot întărească,

De la cei slabi, tot așteptăm să nu se mai văicărească.

Pe cei înțelepți, i-așteptăm să ne înveselească,

Iar pe cei neînțelepți, i-ajutăm să se înțelepțească.

Dumnezeu să Se îndure noi, de toți, în Hristos să ne crească!



De la cei viteji, așteptăm să lupte pentru noi și să biruiască,

De la cei fricoși, tot așteptăm să nu ne mai dezamăgească.

Pe cei învinși, i-așteptăm să-și revină, să se tămăduiască,

Iar pe cei robiți, i-ajutăm cum putem să se dezrobească!

Dumnezeu să Se îndure de noi, de toți, să ne izbăvească! Amin



Zaragoza 27/01/2012

de Ioan Hapca (Ionică)

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Aşteptări (2) | Salvatorul.ro
meniu prim
Când în inima ta locuieşte Isus, eşti la iubire predispus, când în inima ta locuieşte al tău eu, atunci te răzvrăteşti mereu, împotriva Lui Dumnezeu.