Poezie Estera (1) (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 49
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4289-estera-1-1]Estera (1) (1)[/url]

Estera

Cartea Estera





Din vremi străvechi, care-au apus,

O povestire ni s-a spus

In Biblie, străvechea carte.

Ce spun, s-a petrecut departe



În imperiul medo-persan,

Stăpân suprem şi suveran

Peste mulţimi din zeci de ţări,

Oameni aduşi din depărtări,



Luaţi forţat din casa lor,

Erau făcuţi robi perşilor.

Aceleaşi lucruri se-ntâmplară

Şi cu evreii. Le luară



Averi, terenuri, bogăţii,

Iar ei, luaţi ca mărfuri vii

Şi strămutaţi apoi departe

De templu şi sfânta cetate.



Şi în acest popor evreu

A fost luat şi Mardoheu,

Un brav bărbat care-ngrijise

O fată, căreia-i murise



Şi mama, dar şi tatăl ei.

Şi cum era printre evrei,

Mardoheu, vărul, o-nfiase

Apoi de ea se ocupase



Atent, ca şi un tată bun

Şi respectând crezul străbun

În Dumnezeu şi sfânta-i lege.

Şi o iubea mult, se-nţelege...



Dar în imperiu s-a-ntâmplat

Că renumitul împărat

Ahaşveros, o-ndepărtase

Pe-mpărăteasă. N-ascultase



Porunca de-a se prezenta

La un banchet, în faţa sa.

Atunci, toţi înţelepţii curţii

Dădură sfaturi majestăţii



Sale, marelui împărat,

Să ia din fiecare sat

Şi din cetăţi şi din cătune

Pe fetele cele mai bune,



Să le-aducă ne-ntârziat

Să le prezinte la palat.

Să fie doar fete fecioare,

Deştepte şi frumoase tare



Şi dintre toate să îşi ia

Mireasă, majestatea sa

Şi să o facă-mpărăteasă.

Chiar şi Estera, cea frumoasă



Crescută de-acel Mardoheu

A fost luată din al său

Paşnic cămin, unde crescuse.

N-avu încotro şi se duse.



A fost primită la palat

Unde un an întreg a stat.

Aşa făceau fetele toate

Se pregăteau cum nu se poate



Mai bine, pentru-a câştiga

Locul de cea mai 'naltă stea,

Locul măreţ de-împărăteasă,

Dorind să fie cea aleasă.



(Şi iată, astfel s-a deschis

Cel mai grozav concurs de miss).

Estera a fost obligată,

Nu şi-a dorit, ci a fost luată



Forţat şi dusă la palat.

Ea însă nu s-a-înspăimântat

Ci a fost bună, răbdătoare,

Dar şi aleasă în purtare



Încât toţi cei care-o vedeau

Pe dată o şi îndrăgeau.

Iar Mardoheu stătea la poartă.

Voia să afle cum se poartă



Estera lui, ce mai făcea

Şi tot ceea ce se-ntâmpla

În fiecare zi la curte.

Acolo se-ntâmplau cam multe!



Iar într-o zi, el a aflat

Cum că va fi un atentat

La împărat şi pe-altă cale

L-a-mpiedicat. S-au scris anale



Cu fapta lui. Atâta doar.

Nu i s-a făcut niciun dar,

Şi nicio funcţie, ceva...

Ci s-a trecut cu vederea



Tot ce-a făcut acest iudeu.

Dar...nu se-ntâmplă-aşa mereu?

Şi Mardoheu a dat uitării

Tot amănuntul întâmplării



Şi asta, pentru că-i păsa

Doar de Estera, fiindcă ea

Era singura-i alinare,

De ea se frământa el tare.



Estera însă-a câştigat.

A fost aleasă de-împărat

Şi-a devenit împărăteasă

Pentru c-a fost cea mai frumoasă,



Mai înţeleaptă, mai cu stil.

Iar Mardoheu, deşi umil,

Nu se pleca la orişicare,

Nici dac-avea funcţie mare



La împărat. Aşa era

Haman, cel care pretindea

Să i se-nchine orişicine.

Şi nu-i venise deloc bine



Când a văzut că Mardoheu

Nu şi-a plecat genunchiul său

Când i-a trecut pe dinainte.

Şi-atunci, ca să-l înveţe minte,



Aflând că e de neam evreu,

A întocmit în gândul său

Un plan perfid de răzbunare

Pe Mardoheu şi neamu-i mare.



Şi l-a convins pe-Ahaşveros

Să dea un ordin odios

Ca toţi supusii-împărăteşti

Prin fapte rele, mişeleşti,



Să îi omoare pe evrei

Numai aşa, pentru că ei

Au legi de ale lor, aparte.

Dau orice alte legi de-o parte



Şi le-împlinesc doar pe-ale lor!

Se porunci deci tuturor

Ca fără milă să-i ucidă

Pe toţi, într-o zi anumită.



Dar Mardoheu, când a aflat

De noua lege ce s-a dat,

S-a supărat atât de tare,

C-a plâns cu strigăte amare,



C-o întristare fără leac,

Apoi s-a îmbrăcat c-un sac.

Aflând Estera vestea asta

L-a întrebat care-i năpasta



Ce l-a lovit atât de rău.

Îi povesti tot Mardoheu

Şi-i porunci ceva să facă.

În cazul ăsta, să nu tacă,



Ci să se ducă la-împărat

Cu orice risc întâmpinat

Să stăruiască şi să-l roage,

Poate porunca va retrage.



Însă Estera s-a-îngrozit.

Lui Mardoheu i-a povestit

Că nimeni nu putea, nici ea,

De-împărat a se-apropia



Decât doar dacă o chema.

Căci altfel, el se supăra

Şi iute-o condamna la moarte.

"Numai dacă din bunătate



Îmi va-ntinde sceptrul regesc,

E semn că nu mor, ci trăiesc",

Zise Estera-înspăimântată

Şi se cutremurase toată.



Dar Mardoheu o sfătui

Să rişte şi îi spuse şi

Că nu pentru că e frumoasă

Poate-a ajuns împărăteasă,



Ci doar pentru că Domnul vrea.

Şi dacă s-a-ntâmplat aşa,

Ea trebuie orice să facă.

Deci să vorbească, nu să tacă!



Estera s-a încurajat.

"Mă duc, chiar de nu m-a chemat!

Dar să postiţi toţi pentru mine

Şi voi posti şi eu trei zile



Ca Domnul să-mi dea ajutor

Şi să-şi salveze-al Său popor".

Şi a postit toată suflarea

Evreilor. Apoi, salvarea



Veni chiar în a treia zi,

Căci împăratul o primi.

Sceptrul împărătesc i-ntinse,

Împărăteasa îl atinse



Şi împăratul o-ntrebă

Ce s-a-ntâmplat, ce caută?

Estera însă, diplomată,

Nu-şi spuse cererea de-odată



Ci-l invită pe împărat

La un banchet ce va fi dat

Şi îi mai spuse că doreşte

Dacă-împăratul porunceşte,



Să fie şi Haman adus.

Şi împăratul i-a răspuns

Spunându-i cu bunăvoinţă

Că-i va-împlini orice dorinţă.



Banchetu-a fost tare frumos.

Când împăratul, bucuros

O întrebă pe-împărăteasă

Care-i e cererea aleasă,



Ea îi răspunse cu respect:

"Mai e şi mâine un banchet!

Aş vrea şi mâine, împreună

Să fiţi aici. Apoi, la urmă,



Voi spune şi dorinţa mea".

Şi împăratul a spus "Da!"

La fel mândrul Haman răspunse.

Voios la casa lui se duse,



Dar l-a-ntâlnit pe Mardoheu.

Se-nfurie aşa de rău

Când a văzut că nu se pleacă

Nainte-i. Nici vorbă să-i treacă



Furia care l-a cuprins!

De-aceea, alor săi le-a zis

Şi ei îi deteră sfat mare:

Să facă o spânzurătoare



Şi-apoi să ceară la-împărat

Ca Mardoheu să fie luat

Şi să îl spânzure-n cetate.

Haman e dregător şi poate



Să ceară orice la-împărat!

Haman atunci s-a-nviorat

Şi-a pus să fie aşezată

Spânzurătoarea blestemată.



Dar noaptea care a urmat,

Nu veni somnul la-împărat.

Şi-a vrut să afle ce mai scrie

În cronici, despre-împărăţie.



I s-a citit cum Mardoheu

Veghease la binele său,

Zădărnicind urâta faptă.

"Dar a fost răsplătit vreodată?



I s-a dat cinste, sau ceva?

"Nu i s-a dat, Măria-ta!"

A fost chemat Haman degrabă.

Iar împăratul îl întreabă:



"Ce trebuie făcut cuiva

Pe care vreau a-l onora?"

Haman îşi zise-atunci în sine:

"Pe cine altul? Doar pe mine



Ca să mă onoreze vrea!"

Onoare..."Păi, eu cred aşa:

Să-îmbrace-împărăteşti veşminte..."

Şi-apoi îşi scormoni prin minte



Ce i-ar mări prestigiul său:

"Să ia,-împărate, calul tău,

Cununa cea împărătească

Într-adevăr să îl cinstească!



Iar apoi, să fie plimbat

Prin locul cel mai populat

Şi-n faţa-i, să se stige tare:

"Aşa se face celui care



Este cinstit de împărat!"

Spuse Haman, mult prea-încântat

De viitorul ce-l aşteaptă.

"Da, e o răsplătire dreaptă!"



Zise-împăratul. "Nu mai sta,

Mergi repede şi fă aşa

Lui Mardoheu, evreul care

Şade la poartă, la intrare!"



Şi a făcut Haman aşa...

N-avea încotro, trebuia!

Dar câtă ură, ce furie

Citeai pe faţa-i tuciurie!



Nici nu se poate măsura!

Dar n-a stat multă vreme-aşa,

Că fu chemat de-împărăteasă

La sindrofia cea aleasă.



Nu-i mai ardea lui de banchet...

Da-şi reveni încet-încet,

Îşi luă masca impunătoare

Şi merse mândru la serbare.



În mijlocul petrecerii

Ahaşveros din nou rosti

Către Estera cea frumoasă:

"Ce doreşti tu, împărăteasă?



Jumate din împărăţie

De vrei, iată, ţi-o dărui ţie!"

"Stăpâne, eu atât ţi-aş cere:

Dă-mi viaţa, fiindcă iată, piere



Poporu-ntreg, tot neamul meu,

Fără să fi făcut vre-un rău!"

Şi de-acea lege-i aminteşte,

De răul ce se pregăteşte



Pentru-a distruge neamul său.

"Cine-a urzit tot acest rău?"

Zise-împăratul cu furie.

"Haman e! Toată lumea ştie!"



Zise Estera. "Acest rău

Urăşte pe poporul meu!"

Apoi tăcu şi sta sfioasă.

Era parcă şi mai frumoasă,



Îmbujorată ca un măr

Stând sub privirea tuturor.

Ahaşveros, plin de mânie,

Părăsi sala aurie



Şi merse în grădină, jos.

Văzându-l aşa furios,

Haman ştiu că a sa viaţă

Atârnă doar de-un fir de aţă.



Cerşindu-şi viaţa, se pleca

Spre locu-unde Estera sta.

Tocmai atunci intră-împăratul.

"Cum îndrăzneşti să vii spre patul



Împărătesei, s-o sileşti?!

Vrăjmaşule, cum îndrăzneşti??!!

Aici, în casa-împărătească!!

Haman n-are să mai trăiască!"



Pe loc sentinţa i s-a dat:

"Haman să fie spânzurat!"

Pe-acea spânzurătoare-naltă

Care fusese ridicată



Chiar de Haman, cu gândul rău

De-a-l spânzura pe Mardoheu.

Vedeţi cum Domnul pedepseşte

Pe cel ce răul îl urzeşte?



Dar oare, cum s-a-împiedicat

Tot răul care-ar fi urmat?

Legea persană fiind dată,

Nu mai putea fi anulată!



Atunci s-a dat un nou decret:

Evreilor li s-a dat drept

Să se adune, să lovească,

Să ardă şi să nimicească



Pe toţi cei care-i urmăresc,

Îi asupresc sau îi urăsc.

Şi-aşa, ei şi-au ucis duşmanii.

Iar de atunci chiar, în toţi anii



Este serbată de evrei

Estera, iar ca zi a ei,

Sărbătorită-i ziua-n care

Le dete Domnul răzbunare.



Să ştim şi noi că Dumnezeu

Ne va scăpa din orice rău

Căci Dumnezeu este iubire.

Ne va aduce mântuire.



Dacă vom crede-n Fiul Său

El ne va izbăvi de rău

Căci răul, la cei răi se duce!

Noi să ne-adăpostim sub cruce!



Dacă sapi groapa altuia,

Cu siguranţă, cazi în ea!

Cum faci, aşa ţi se va face!

De-aceea să trăim în pace.



Schimbă-ne, Doamne, inima

Să facem numai voia Ta!

Ţine-ne, Doamne, lângă Tine

Şi-nvaţă-ne să facem bine!





















SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Estera (1) (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos.