Poezie Dor de alb

“Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.” (Ps.51:7)



Mă-nfior ca de-o minune,

Simt plăcere şi uimire

Când îmi stăruie-n privire

Albul coborând pe lume.



Fulgii mari în zbor de fluturi

Vătuind sădesc tăcere

Şi o linişte-n cădere

Aminteşte de-nceputuri.



Dar pe neaua nesfârşită

Mă simt pata de culoare

Care maculează,doare,

Şi-aş dori să mă înghită.



Să se-nchidă acolada

Peste trupul ca o pată

Şi din contopirea dată

Să ies alb cum e zăpada.



Dar aceasta-i amăgire,

O iluzie deşartă,

Eul ce păcatul poartă

Cere-o altă contopire.



Adâncindu-mă în hristic,

Hristicul domnind în mine,

Voi vedea că albul vine

Nu de nea, ci...albul mistic.



Ninge greu de-a lungul zării,

Albul a-nvelit pământul,

Dar minunea-i când Preasfântul

Dă zăpezile iertării.



Amin

Vulcan, 25 ian. 2012