Poezie Două căi (2)

DOUĂ CĂI



I. CALEA LARGĂ



E-o cale foarte populată

Pe ea se duce marea gloată

Dar nu prea ştiu unde se duc

Satan îi ţine sub papuc

Total sunt dezorientaţi

(Mai bine zis, sunt înşelaţi)



E calea celor fără scop

Ei nu se tem de vreun potop

Iar bezna e domeniul lor

(Sau dacă vreţi, al lor decor)

Lumina nu pot s-o iubească

Nici haina cea dumnezeiască.



Vai, ce surprize vor avea

De-or sta pân’ la final pe ea!

Vor constata cu groază mare

Că au urmat programul care

Le-a afectat şi caracterul

Şi dorul de-a cuprinde Cerul.



Dar harul, încă, n-a plecat

Mai merge prin oraş, prin sat

Şi de-L primeşte cineva

Lumină-n suflet va avea

Şi va lăsa acea arteră

Ce iadul lumii o oferă.





II. CALEA ÎNGUSTĂ.



E calea celor ce-au primit

În viaţa lor pe Cel jertfit

Ei renunţat-au la miraje,

La fala ce e-n avantaje

Şi suie spre eternitate

Cu cea mai sfântă demnitate.



Ea nu oferă nici confort,

Nici bogăţii pentru export

Ci bolovani, denivelări

Şi multe rele întâmplări

Dar toţi drumeţii bine ştiu

Că nu se duc într-un pustiu.



Pe ea spre Rai călătoresc

Toţi muritorii ce-ntrunesc

Cerinţa legilor divine

Ce nasc în om priviri senine

Ei iau aminte doar la sfat

În Duhul Sfânt înveşmântat.



Pribegii nu se-ntorc din drum

Ei ştiu că dup-„aici” şi-„acum”

Urmează nesfârşita eră

Cu cea mai sfântă atmosferă

Unde un neam răscumpărat

Vedea-va-n veci pe Împărat.



gc/ 27 Decembrie, 2011