Poezie Eram copil...

Eram copil

Crescut de lumea de afară

Un chip umil

Cu urme de ocară



Și zi de zi mi se-amintea

,,Nu este Dumnezeu,,

Dar eu în mintea mea

Mă întrebam mereu



,,De ce-i atît de crudă lumea

De ce se duc războaie ?,,

Unii zîmbesc

Dar altora le curg lacrimi șiroaie



Eram copil

Și nu găseam nici un răspuns

Căci chipul meu umil

De ,,viață,,-a fost străpuns



De viața

Ce lumea o numește viață

Și-ți întistează fața

De nu mai știi de-i adevăr, ori farsă



Crescînd puțin

A devenit insuportabil

Știeam doar chin

Un trai destul de mizerabil



Primeam oferte

Cu gust amar, doar de pelin

Și gînduri sterpe

Îmi conturau în minte-al meu destin



Eram purtat

De vîntul negru-al neștiinței

Nerușinat

Îmi era portul greu al suferinței



Eram un vas

În care se acumulau dureri

Orfan rămas

Mă îndreptam cu pași înceți spre nicăeri



Mergînd pe drum

M-am întrbat a cîta oară

,,Nu-i nimeni bun

Chiar omul trebuie așa să moară?,,



,,Nu trebuie să moară,,

Am auzit un glas

,,E doar a răului ocară

Ce-ți face azi impas,,



,,Dar cine ești?,,

Căci ai un glas atît de blînd și de plăcut

Cînd îmi vorbești

Aș vrea să-ți stau în preajmă, să te-ascult



Căci glasuri cîte

În astă lume-am ascultat

Poveți urîte

Mi-au dat, și traiul mi l-au ruinat



Da Tu nu ești ca ei

Ești diferit

Un Altul, ce-mi îndreaptă pașii grei

Și-mi spune,,ești iubit,,



,,De unde vii,,

Și ce-aș putea să fac, să te slujesc

Aș vrea să-mi fii

Prieten,dacă vrei, să te iubesc



,,Nu-mi trebuie nimic,,

E deajuns că vrei să mă iubești

Din întuneric

Ai vrut să ieși, pe veci să mă urmezi



Rămâi în Mine

Și Eu te voi purta din slavă-n slavă

Căci numai bine

Va ști acel, ce Dumnezeu îi va fi Tată.



Amin!