Poezie Viaţa noastră... e ca o candelă...

Viaţa noastră... e ca o candelă...

Ce arde un timp şi totuşi se stinge

Ca o lumânare ce încet se topeşte

Şi curge în praf pe drumul pustiu...

Iar noi alergăm... crezând uneori

Că încă puţin şi-n sfârşit vom ajunge

Dar când eşti sjuns aproape de ţintă

Atunci înţeleji că ai venit prea târziu.



Se clatină în vânturi flacăra vieţii

Legănându-se în ploi şi în furtună

Şi se scurg anii tăi ca ceara topită

Şi inima-ţi bate mai tare în piept

Ştiind că începutul are sfârşit... şi

Singur în beznă... vei fi fără lumină

Fără speranţă... în colbul uitării...

Căci n-ai vrut s-alegi drumul cel drept.



S-au scurs şi se scurg picăturile calde

Din candela vieţii pe cărările tale...

Cu frică trăieşti şi te temi nu cumva

Să te afunzi în ceara topită de zile...

Câţi ani au trecut în zadar, fără rost

Iar din flori... ţi-au fost rupte petale

Chinuit eşti de gânduri şi ai înţeles

Că viaţa e o carte... din pagini şi file.



Tu ai trăit în păcat şi acum vrei

Să te întorci... dar îţi este ruşine...

Nu mai plânge... şi nu te întrista

Căci Isus cu iubire astăzi te-aşteaptă

Până candela... vieţii nu-i stinsă...

Până-ţi pulsează încă inima în tine

Timpul pierdut... nu-l mai întorci...

Grăbeşte-te... şi fă decizia dreaptă.



Apleacă-ţi în tihnă... genunchii...

Şi spune-i Lui tot ce-n suflet te apasă

Fii sincer cu tine nu-i ascunde nimic

Căci El te înţelege şi-ţi va da ajutor

Îţi va da bucurie şi foarte mult har...

Te va face în grădină o floare aleasă

Căci din dragoste a murit la Golgota

Pentru tine... pe cruce al tău Salvator.





*******