Poezie Ne-ai dăruit o Casă minunată

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 81
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/433-ne-ai-d-ruit-o-cas-minunat]Ne-ai dăruit o Casă minunată[/url]

Ne-ai dăruit o Casă minunată



Doamne, ne-ai dăruit o Casă

Cu toţi în ea să ne adunăm

Şi ai făcut-o, aşa frumoasă

Când o privim, ne minunăm



Grabnic lucrarea s-a sfârşit

Şi Casa noastră-i terminată

Şi tot bănuţul, pic cu pic

S-a strâns din dragoste curată



Tot ce-am putut, am dat, am strâns,

Din inimă, s-a dăruit

Ce-a mai rămas, chiar Tu ai pus

Şi totu-i dus, la bun sfârşit



Ştiai că atâta ne-am dorit

Un loc, să ne putem ruga

Şi fără veste, ai găsit

Acum, aici e Casa Ta.



Ea e zidită cu iubire

Cu dăruire şi speranţă

Totu-i făcut spre a Ta cinstire

Şi ne simţim în siguranţă



Chiar de departe ai adus

Bani mulţi pentru a Ta lucrare

Şi-n oameni, dragoste ai pus

S-ajungă la finalizare



Mâini harnice şi iscusite

Pe care Tu, le-ai înzestrat

Tu forţe le-ai dat înzecite,

Lucrarea a înaintat.



Aceste mâini ce-au istovit,

Trudite apoi, se odihneau

Dar n-a contat c-au obosit,

A Ta lucrare, o făceau.



Praf şi caldură au răbdat

Şi oboseală omenească

Nu s-au oprit, n-au pregetat,

A Ta lucrare să-mplinească.



Aşa ca la Ierusalim

Când cu iubire toţi lucrau

Şi mulţumirea pe deplin,

Era în ceea ce făceau



Când Casa Domnului zideau,

Domnul, de partea lor era

Şi cei răi care căutau

Ca să-i oprească, nu puteau



Căci Dumnezeu, cu ei era

Şi-a Lui iubire, i-au simţit

În toate-i binecuvânta

Cu El, lucrarea s-a sfârşit.



Cu rugăciuni i-am însoţit

Aceia care n-au lucrat

Sau, altfel au contribuit

Şi acum, e totul terminat.



Domnul ne aşteaptă-n adunare

Prezenţi, la Casa Lui să fim

Lui, să-I aducem închinare

Din inimă, să-I mulţumim



Indiferenţi ca să nu fim,

De preţ e darul ce ne-a dat

Şi viaţa Lui, cu toţii ştim

Şi-a dat şi ne-a eliberat.



Se întâmplă şi noi câteodată,

Învinşi să fim de nepăsare

Domnul ne vede, şi îndată

E-ndurerat, plin de-ntristare.



Comoditatea, ne răzbeşte

Alegem, acasă să fim

Ce Domnul Isus ne vorbeşte

Din alte surse, s-auzim.



Dar Domnul aici, ne doreşte

În mijlocul nostru să fie

Prezenţi să fim, ne pregăteşte

Pentru a Lui Împărăţie



Să ne înfrângem nepăsarea,

Dezinteresul să-l zdrobim,

Să căutăm toţi, adunarea,

Pe Domnul Vieţii să-L slujim!



Şi prin cântări să-L lăudăm

Versete, psalmi şi poezii

Şi închinare să Îi dăm

Celui ce-I Domn, în Veşnicii



Şi pentru darul preţios

Din inimă, să-I mulţumim

El este veşnic, glorios

Prin El de acuma să trăim



Răsplata nu va întârzia

Ale noastre rugăciuni primeşte

Orice strădanie va vedea,

Domnul cel bun ne răsplăteşte.



Amin

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Ne-ai dăruit o Casă minunată | Salvatorul.ro
meniu prim
Trecerea în revistă a fidelităţii şi binecuvântărilor din trecut ale lui Dumnezeu, te va încuraja şi îţi va da speranţă pentru astăzi.