Poezie Nedespărţiţi...

Doamne, i-ai creat să fie împreună,

Două inimi într-una bătând.

Doi crini în a Ta sfântă grădină

Nedespărţiţi, Numele-Ţi lăudând.



Căci bine este Doamne, în doi

În rugă uniţi, cu lacrimi fierbinţi,

Strigând şi cerând ajutor în nevoi,

Imn de slavă înălţând apoi, fericiţi.



Azi Doamne, puţini mai sunt ca atunci

Când din ţărână primul om Tu l-ai creat

Şi lângă el chip de femeie-ai aşezat,

Dându-le a Tale înteimeiate porunci.



Căci nu era bine ca omul singur să rămână.

Bucurie ori durere, unul altuia să-şi spună.

Dar oamenii, degrabă, pe toate le-au uitat

Nepăsători, unul de altul s-au îndepărtat.



S-a dus tot ce-a fost bun odată,

Dispreţuind parcă a Tale legi divine,

Bărbatul şi femeia în casa lor, îşi sunt vrăjmaşi

Doamne, pradă focului veşnic, să nu-i laşi!



Uneşte Doamne, încă-o-dat ce atunci ai unit

Bărbatul şi femeia să fie de nedespărţit,

Şi amândoi, privind la Jertfa de pe cruce

Plăcută închinare, doar Ţie a-Ţi aduce!



Amin