Poezie Iubire de parinte

Ps. 103:13: “Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El”







Un copilaş de-o şchioapă, ce încă gângureşte,

Se ţine de-al său tată cu ambele mânuţe,

Şi-ncet, nesigur, tremurând, începe şi păşeşte.

Şi mâna tatălui o ţine strâns, ca nu cumva s-o piardă,

Şi face-un pas, şi face doi, şi-apoi de bucurie

El râde cu guriţa toată…



Dar, deodată, … pruncul … se vede singur în picioare

Şi vede c-al său tată de el s-a-ndepărtat

Dar cu privirea iubitoare de părinte,

Cu braţele deschise... tăticul îl aşteaptă

Ca primii paşi el singur să îi facă…

Şi-atuncea, cu eforturi, ţinându-şi răsuflarea,

Începe copilaşul ‘nainte să se-avânte

Şi face-un pas, şi face încă unul…

Dar, vai… în loc s-ajungă lâng’al lui părinte,

Îşi pierde echilibrul şi cade deodat’

Şi s-a speriat, şi a-nceput să creadă

Că niciodată n-o să-nveţe cum să meargă

Şi crede că pe tatăl, el rău l-a supărat…



Dar… ce ziceţi? Cumva vă-nchipuiţi că tatăl l-a certat?

Sau… vă gândiţi că pruncul pedeapsă de la tatăl a primit ?

Sau credeţi că de la un pas greşit iubirea sa de tată a pierit ?

Desigur, ştiţi cu toţii: acest parinte fiul nu şi-a pedepsit

Şi nici iubirea sa de tată n-a pierit,

Ci… cu blândeţe şi cu vorbe bune,

Pe braţul său de tată copilu’ a ridicat…

L-a mângâiat, l-a sărutat

Şi pruncuşorul iar curaj a căpătat…



La fel poate că şi tu, frate, sau tu, soră,

Mergi anevoie pe o cale-ngustă,

Şi cu eforturi mari tu faci un pas

Şi cu suspine grele mai poţi să mai faci unul,

Şi-ncerci să-ţi iei din ce în ce mai mult avânt,

Dar iată că o simplă neveghere

Ţi-aduce înaintea ta păcatul

Care, deodată… te trânteşte la pământ…

Oh… şi cât de grea e lovitura,

Şi te întrebi : “care-i pedeapsa ce o voi primi ?

Voi mai găsi iertare eu la Tatăl ?

Şi-o să mai pot vreodată pe Domnul Isus în ochi a Îl privi ?”



Tu, care eşti căzut în deznădejde,

Şi crezi că totu’-aici s-a terminat,

Tu fruntea ţi-o ridică şi priveşte :

Pe-a’ Sale braţe Însuşi Domnul te-a luat

El ştie că până acum… să mergi tu încă nu ai învăţat

Şi ştie că din neveghere, atât de lesne tu căzut-ai în păcat

Dar tu să ştii că în iubirea Lui de Tată,

Nicicând El nu te-a lepădat !

El este-un Tată-ndurător,

Să nu gândeşti că vrea să-ţi dea pedeapsă,

El vrea să te ridici de jos, de unde eşti,

Şi prin credinţă înainte să păşeşti.

Căci nu-i pe lumea-‘ceasta vreun păcat

Pe care Domnul Isus să nu îl fi plătit,

Nu trebuie decât să crezi,

Şi-ndată tu iertarea ai primit.



Hai, scoală-te, oricât de jos ai fi căzut,

Te scutură de praf şi de ţărână

Privirea ţi-o ridică-n cer

Şi vei vedea cum Tatăl te va lua de mână

Şi să nu uiţi, păstrează bine-n minte

Cuvintele pe care Domnul ţi le-a zis :

“Aşa cum se îndură de-ai săi copii un tată,

Aşa se-ndură Domnul de cei ce sunt ai Lui,

Şi, negreşit, orice ar fi, păcatele le iartă”