Poezie S-a zis Destul

S-a zis Destul



Destul a fost, ce trist cuvant o dată se aude.

Aşa va spune Dumnezeu, –DESTUL- a fost pe lume.

Destul şi nici nu vei putea ca să mergi mai departe,

Şi o sentinţă se va da,

Va veni din partea Sa

Destul te va desparte.



Destul cu lumea de plăceri,

Destul cu ce-i durere,

Tu n-ai să scapi din ce e greu,

Dacă tu nu spui mereu,

Destul- nu-i o părere.



Destul a fost şi neputiinta va dispărea in sine.

Căci o poruncă se va da

Atunci, cand iata se va lua

O hotărîre bine.



În colţuri fără de mistere cu umbre iscoditoare

Speranţa iată e făcută şi-n suferinţa mare.

Singură pusa-n aşteptare,

Te fierbe fără grai,

Dar o să fie călătoare

Si mii de flăcări arzătoare

Vor mistui ce ai.



Etern va fi atunci acolo şi tot ce azi se mişcă aiurea,

Tu ai să dai tributul vieţii

Destul şoptesc acum profeţii

Destul.



Ce har să poti sa fi tezaur,

Sa ai habar de ce va fi.

Să ieşi curat ca şi un aur,

Iar sus să zbori în altă zi,

Ce har.



Cărunta omenire iată din lumi clădit-a in tumult.

Şi zgomotos e tot ce face cu lupta dusă de demult.



Nimic nu poate lua fiinţă,

Destul a fost un adevăr

Şi va fi spus ca o sentinţă

Cand va veni Isus din cer

Destul.



Că n-a mai fost din vremi trecute

Nici o poruncă de-mplinit.

Pasul timpului cernut e

Si s-a lăsat acoperit,

Fără o şansă de găsit,

Destul.





Amin