Poezie Izabela, femeia idolatră

. Izabela, femeia idolatră

1 Împăraţi 18-22

Apocalipsa 2:20-23



În Israel era-mpărat

Ahab, care n-a ascultat

Poruncile lui Dumnezeu,

Ci doar spre rău mergea mereu



Mai mult ca-înaintaşii lui.

Făcea rău şi poporului

Căci a zidit temple păgâne

Ca idolilor să se-nchine.



Şi ca să fie şi mai rea

Purtarea pe care-o avea,

Cu Izabela s-a-nsurat

Făcând astfel, un alt păcat,



Fiindcă în lege se spunea

Ca nimeni, când se va-nsura,

Să nu ia femeie străină,

Care trăieşte ca păgână.



Însă Ahab n-a vrut s-asculte

Deşi-n Israel erau multe

Fecioare de israeliţi.

El şi-a ales din sidoniţi



Pe faţa regelui Etbal,

Inchinătoare-a lui Baal

Şi a zeiţei Astarteia.

Ahab, ajunse ca femeia



Aceasta rea şi prefăcută

Să-l sfătuiască, să-l conducă.

Ea a făcut mare păcat:

Frâul puterii-n mâini a luat



Şi oameni, mii a omorât

Doar pentru că s-au încrezut

În Dumnezeu-adevărat,

La idoli nu s-au închinat.



Pe mulţi prooroci i-a chinuit.

Alţii, departe au fugit

Şi s-au ascuns prin văi adânci,

Prin peşteri, ori sus, printre stânci



Să scape de urgia ei,

Ce-o răspândea fără temei.

Chiar marele prooroc, Ilie,

Era gata ucis să fie.



...Când într-o zi, sosi acasă

Ahab, nervos, cu faţa trasă,

Nevastă-sa la el veni

Şi prefăcându-se, rosti:



"Eu sufăr mult, când trist te văd.

Spune-mi ce ai, că eu te cred

Şi sigur te voi ajuta,

Că asta e menirea mea:



Să-ţi aduc fericire ţie.

Hai, nu fii trist şi spune-mi mie

Ce s-a-ntâmplat, pentru că pot

Să-ţi dau chiar via lui Nabot!"



Ahab , de-asta se supărase:

Fiindcă Nabot îl refuzase;

N-a vrut să-i vândă via sa

Pe care-atâta şi-o dorea.



I-a zis că-i moştenirea lui

Şi că n-ar da-o nimănui.

El categoric i-a răspuns

Că orice preţ, n-ar fi de-ajuns.



Dar Izabela cea vicleană

Pe câţiva dregători îi cheamă

Şi uneltiră un complot

Ca să-i ia via lui Nabot.



Cu pietre toţi l-au împroşcat

Zicând că ar fi blestemat

Pe Dumnezeu şi pe-mpărat.

Deşi n-a fost adevărat,



Ei au minţit, ca să-l termine.

Nu le-a păsat că nu e bine!

Apoi cu vestea au venit

Că Nabot tocmai a murit



Ahab s-a bucurat nespus

Şi chiar la via lui s-a dus,

Ca să o ia în stăpânire.

Dar un prooroc i-a dat de ştire



Că Dumnezeu a văzut tot;

C-a fost nevinovat Nabot.

De-aceea, îl va pedepsi

Şi chiar acolo va muri.



Ahab tare s-a-nfricoşat.

El a postit şi s-a rugat

Pentru iertare, Domnului.

Domnul, văzând căinţa lui



I-a spus că-l va mai păsui,

Dar mai târziu, tot va muri

Precum i-a zis: în via-aceea,

Pentru că şi-a lăsat femeia



Să facă-atâta rău în ţară.

Apoi, proorocu-i spuse iară

Că şi nevasta lui cea rea

Aceeaşi soartă va avea;



Ea va muri de moarte rea

Şi nici măcar nu va avea

Cine-n mormânt să o îngroape,

Că nimeni nu-i va fi aproape.



Şi i-a mai spus şi de urmaşi

Că vor fi şi ei, toţi, ucişi

Dacă vor stărui în rău

Şi vor fugi de Dumnezeu.



Şi-aşa a fost, că mai apoi

Ahab porni un greu război

Şi-a fost rănit. Oştenii lui

L-au pus în car, dar viaţa lui



S-a stins. Şi sângele i-a curs

Chiar în acel loc, unde-a spus

Acel prooroc, blestemul tot:

Chiar lângă via lui Nabot.



Ahab a avut doi copii.

În locul lui, unul domni

Însă, la fel ca tatăl său,

A făcut şi el prea mult rău



Căci mamă-sa l-a sfătuit

Spre rău. El s-a îmbolnăvit

Şi a murit. La fel de rău

Domni celălalt frate-al său.



A fost ucis de-un slujitor

Şi dus tot în acel ogor

Unde murise tatăl lui.

Astfel, cuvântul Domnului



S-a împlinit cu scumpătate,

Căci Domnul a făcut ca toate

Cuvintele ce-au fost rostite

La fel, să fie împlinite.



Izabelei nu i-a păsat

Nici de copii, nici de bărbat.

Ea nicidecum nu s-a schimbat.

Şi chiar atunci când a aflat



Că cel ce i-a ucis băiatul

E tot acelaşi,( nu e altul)

Cu cel ce împărat va fi,

Izabela nu se sfii,



Ci se-mbrăcă, se-mpodobi

Şi înainte îi ieşi

Cu vorbe mari să-l măgulească

Privind de sus, de la fereastră.



Nou-impărat nu s-a lăsat

Nicicum de ea intimidat

Ci a strigat: "Cine mă vrea,

S-arunce jos pe-această rea



Femeie crudă, idolatră

De-ntreaga ţară blestemată!"

Câţiva ieşiră, o luară

Şi peste zid o aruncară.



Dar până jos, praf s-a făcut!

Apoi oştenii au trecut

Călări, cu toţii, peste ea

Încât atunci, când cineva



A vrut s-o ia şi s-o îngroape,

N-a mai găsit nimic aproape!

Şi tot poporul s-a-ngrozit,

C-acel blestem s-a împlinit.



Istoria umană spune

C-au fost multe femei pe lume

Care-au făcut fapte urâte

Şi-au săvârşit păcate multe,



Dar niciuna n-a fost mai rea

Ca Izabela, căci pe ea,

Domnul ne-o dă exemplu rău

Şi-n alt loc, în cuvântul Său.



Căci drumul rău, croit de ea

Şi alţii îl vor mai urma.

Spiritu-acesta idolatru

E-acelasi azi, nu este altul!



Dar toţi cei păcăliţi de el

Soarta o vor avea la fel

Pentru că Domnul cercetează

Biserica azi. El lucrează



În inimi şi tot El va da

Oricărui om, răsplata Sa.

Voi, ce pe Domnul îl iubiţi!

Să nu vă lăsaţi prinşi! Fugiţi



De orişice se pare rău!

Rămâneţi în cuvântul Său.

Tot ce-aţi primit bun, să păstraţi

Şi-n jurul vostru luminaţi!