Poezie România plânge

Ochii plânşi ai ţării mele

Strigă dupa ajutor.

Prea puţini din fiii ţării

'N rugaciune se cobor;

Faţa-i arsă de durere

Către cei ce i-a crezut

Către cei ce le-a dat pâine

Şi-n iubire, le-a fost scut.

Ea se vaită în suspine,

Strigă: "Copilaşii mei iubiţi

Unde e a vostra tihnă?

Unde-s cei ce-s risipiţi?"

Plânge ţara în durere

Strigă: "Doamne, copilaşii mei,

Fi-le Tată, fi-le pâine,

Tu să ai milă de ei."

Hoţii râd şi chefuiesc

Scuipă faţa ţării mele

Şi tare o batjocoresc.

Plânge inima în mine

Scumpă ţărişoara mea

Mi-ai dat aur, mi-ai dat pâine

Domnul să-ţi dea mila Sa.

Să îţi lege toată rana

Ca să uiţi cât e de grea.

Scumpă ţară, jefuită

De bandiţi şi de tâlhari,

Ştiu că eşti îndurerată

De copiii tăi cei mari.

Ei dau legi, sluţesc coroana;

Te-au vândut, abandonat,

Au uitat de rodul poamei

Şi de grâul cel curat.

Tu i-ai strâns la piept ca mama,

Ei în piept te-au 'njunghiat.

Strigă inima în mine:

- Fraţii mei la rugăciune!

Poate se va-ntoarce Domnul,

Şi ne va da iarăşi bine.