Poezie Aşteaptă! (1)

De ce e aşteptarea-atât de lungă?

Par ceasurile ani, în aşteptare.

Răspunsul rugăciunii ca s-ajungă,

străbate ani-lumină, ni se pare.



Fiindcă din cer, ca-n cortul tău să vină,

sunt căpetenii stându-ne-mpotrivă,

sunt forţe în văzduhul de lumină

asaltul să îl dea, deopotrivă.



Genunchii-au obosit de-atâta rugă...

Cuvintele s-au spus şi-acum sunt goale...

Nu poţi să pui ispitele pe fugă,

ci mai înverşunat îţi dau ocoale.



Lăuntrul fierbe... duhul se topeşte...

Şi din înalt nu vine nici o veste...

Nădejdea dimineaţa se-nnoieşte,

dar seara, deznădejde-ai iar pe creste.



Ce grea e lupta noastră-n rugăciune,

când şoapte vin că Domnul nu ne-ascultă,

că singuri ne-a lăsat în slăbiciune,

că de la noi la El distanţa-i multă..."!



Măcar că zici că nu Îl vezi, aşteaptă-L!

Şi pricina-naintea lui ţi-o lasă!

Cu tine-n încercare este Tatăl.

Şi Tatălui, de fiul Său Îi pasă.



Doar ştii că îndelunga Lui răbdare

pentru aleşii Lui e mântuire.

Oricât ai sta de mult în aşteptare,

răspunsul va veni cu strălucire.



Exist-un timp divin al încercării.

Nimic nu-l micşorează, nici lungeşte.

Doar Domnul Dumnezeul îndurării

când să-l oprească, singur hotărăşte.



"Te bucură-n nădejde de pe-acuma!

şi îndelungă fie-a ta răbdare!

Tu stăruie în rugăciune numa!"

Răsplata ta va fi nespus de mare.



Cu cât e aşteptarea ta mai lungă,

cu-atât mai mare fi-va bucuria!

Răspunsu-n cortul tău când o s-ajungă,

spre tine va surâde veşnicia...