Poezie Sfârşitul va fi exaltare

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 78
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4430-sf-r-itul-va-fi-exaltare]Sfârşitul va fi exaltare[/url]

SFÂRŞITUL VA FI EXALTARE



Sfârşitul fi-va exaltare

În glorii fără de apus

C-am ascultat la ce ne-a spus

Stăpânul când ne-a dat chemare...



Şi L-am urmat încredinţaţi

Că orice zice şi ce face

Menit e să creeze pace,

Spre-a fi cu El, pe veci, cuplaţi.



Sfârşitul nu-i anihilare

Ci e răsplată c-am trăit

Cuvântul care s-a vestit

Chiar şi-n ostilă-mprejurare.



Au încercat de-atâtea ori

Să ne convingă că-i himeră

Dar noi simţim o atmosferă,

Cerească, plină de splendori...



De-aceea nu ne îndoim

De farmecul ce ne aşteaptă

Păşim, voioşi, din treaptă-n treaptă

Şi-n Fiul ne adăpostim.



Călătorim nu spre genune

Cum zic pribegii fără ţel

Ci-Acel numit EMANUEL

În noi orientare pune...



Când am căzut ne-a ridicat

Că nu-n ţărână e finalul

Dincol’ de zări vedem Limanul

Poporului răscumpărat.



Sfîrşitul va fi-ncununare

A faptului ca-m tras la jug,

Că nu ne-am dus cu cei ce fug

De-a Împăratului lucrare,



Ci-am stat, fideli, în Legământ

Prin foc, prin noapte şi prin ceaţă

Şi n-am permis să intre-n viaţă

Văpaia focului nesfânt.



Când ne vor zice bun venit

Pe cap cununa va fi pusă

Şi gloria va fi expusă

Pentru un neam neprihănit.



gc/ 17 Ianuarie, 2012
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Sfârşitul va fi exaltare | Salvatorul.ro
meniu prim
”Trebuie să reţii că tot ceea ce se întâmplă înăuntrul tău este mult mai important decât ceea ce se întâmplă în exterior.”