Poezie Eu si '' prietenele mele'' !

Prima " prietenă " deznădejdea



Stăteam odată eu și mă gândeam

La ziua cea de astăzi, la ziua cea de mâine

Și mă-ntrebam cum o să fie

De voi avea: încălțăminte, haine, pâine ?



Stătem și mă gândeam în viitor

Și îmi părea c-acesta e întunecos

Și mă gândeam la drumul vieții mele

De fi-va drept sau rău și-alunecos ?



Voi avea ce să lucrez ?,

Sau voi avea o casă ?

O să am și o soție ?,

O să am pâine pe masă ?



Și deodată deznădejdea,

Ca o "prietenă" perfidă

S-a cuibărit în mintea mea

Ca o otrava de aspidă



Și orice urmă de speranță

Părea că-i sugrumată

Atunci spre cer, eu am strigat

-Ai milă Doamne, Tată !



Și-un glas atuncea mi-a șoptit

- Copilul meu de ce ești trist ?

Tu ști că ai în cer un Tată !

Tu ști că eu pe veci exist !



-Eu am creat din praf pe-Adam

Și din coasta lui, i-am dat soția

Crezi că Eu nu am putere

Să iți creez și ție căsnicia ?



-Și pe pământ Isus Hristos

A hrănit din două pâini

Mii de oameni ce-au primit

Hrana din a Sale mâini



-Crezi tu, fiul meu că astăzi

Eu nu mai pot să dau la fel ?

Izgonește deznădejdea

Și-ncrede-te-n Emanuel



-Eu îmbrac în diamante

Florile ce pe câmp cresc

Și-ți voi da și ție haine

Căci sunt Tatăl tău ceresc



Și atunci m-am luminat

Și-am zgornit a mea amică

Deznădejdea, ce-mi făcuse

Credința să pară mică



Și în locul ei în suflet

Dumnezeu mi-a dăruit

O prietenă mai bună

Speranță, fără de sfârșit !