Poezie Ingerul (2)

Când seara, la chindie,

Ziua întreagă stinge,

Cu-aripa argintie

Îmi poposi un înger.



Cu ochii largi albaştri

Priveşte şi socoate

Şi nu poate cunoaşte

De ce eu cad în noapte.



Mă trage de aripe

Şi-mi spune:”Zboară! Zboară!”

Dar ploaia grea de clipe

Pe mine mă omoară.



Mă vrea urnit din grele

Uşor ca o speranţă,

Ci ploile de stele

Ţintesc să bată-n viaţă.



Eu plâng c-aşa mă doare:

Natura-mi se despică –

Jumate e zburare,

Iar cealălaltă frică.



Eu gem ca-ntr-o menghină

Ce-mi stoarce din putere –

O parte în Lumină,

Iar alta-n întuneric.



Iar el nu înţelege

De ce n-arunc o parte...

„Sunt ferecat de lege

Cu humă şi cu carte.”