Poezie Cât încă avem părinţi pe pământ....

Mă-ndrept azi cu gândul spre-acei fericiţi

Ce încă mai au în viaţă părinţi,

Oare pot să-nţeleagă, ce şansă li-e dată

Când pot spune mamă, când pot spune tată?



Mai au încă harul de-aşi spune copii....

În viaţa aceasta mai sunt încă fii....

Se simt liniştiţi că-ntr-un colţ de pe lume

E mama ce-n rugă, pe nume le spune!



Uneori mai greşesc...că-s senili şi bătrâni...

Uneori sunt nervoşi...alteori sunt mai buni...

Dar se simt fericiţi când mai sunt vizitaţi

De un fiu sau o fiică, de vecini sau de fraţi.



Să le-ntindem o mână cât încă-i avem,

În ochi să-i privim cât încă putem,

Să le dăm un sărut pe obrazul slăbit

Căci doar pentru noi au muncit şi-au iubit!



Cine n-are părinţi şi-ar dori să mai poată

Să-i vadă din nou aşteptându-i la poartă...

Să le-asculte suspinul şi glasul duios

Vorbind despre cer, despre Domnul Cristos!



Cât încă avem părinţi pe pământ

Să-i iubim, să-i cinstim, cum au fost şi cum sunt...

Să-L rugăm pe Isus să reverse-ndurare

Peste-ai noştri părinţi prăbuşiţi la altare! Amin!



Vulcan-16-01-2012

Mary