Poezie Tu nu ești om ca mine!

Cum suspină robul după umbră

Cum aşteaptă muncitorul plata;

Tremur şi ochii-mi stau să plângă

Pentru că ştiu: am supărat pe Tata!



Vă spun, eu îmi doresc în orice mod

(Şi-alerg, cu inima tremurândă

Îngenunchez, pe Dumnezeu Îl rog

Suspinând ca robul după umbră),



Să-L rog smerit şi să îmi cer iertare!

Inima-mi e plină de suspine;

Am greşit, sunt speriat, mă doare,

Oh, Doamne, Tu nu eşti om ca mine!



Sunt păcătos, nu sunt nevinovat!

Cu frică-aştept ca să-mi dai plata;

Eu am făcut greşeli de neiertat

Şi nu sunt vrednic să-Ţi văd Faţa.



Cum suspină robul după umbră,

Aşa cum cerbul, îşi caută apă,

Cum cel deznădăjduit Te strigă

Şi imploră îndurarea-Ţi toată,



S-o laşi ca peste el să curgă;

Aşa-mi suspină Doamne sufletul;

Sub ale Tale aripi să ajungă

Căci alt loc mai bun, nu-i altul!



Niciunde în lumea asta mare

Un adăpost mai bun n-am să găsesc;

Domnul meu, mă vei lăsa Tu oare

Ca-n chinuri şi dureri eu să trăiesc?



Mă iartă Doamne, Dumnezeul meu!

Mă iartă în dragostea-Ţi cea mare!

Oh, am greşit, păcatul meu e greu

Doamne, Te strig, ai milă şi-ndurare!



Cu lacrimi Doamne şi suspine

Alerg şi-ngenunchez la Tronul Tău

O, Doamne! Tu nu eşti om ca mine

Pentru că eşti, Domn şi Dumnezeu!



A.N

4.10.2012 Firenze