Poezie Tamar, fiica regelui David

Tamar, fiica regelui David

2 Samuel 13





Adeseori m-am întrebat:

Cum, Doamne, de s-au întâmplat

Chiar şi în familii creştine

Care te-au cunoscut pe Tine



Lucruri urâte, ori păcat?

Desigur, fiindcă n-au vegheat,

Poate că n-au avut credinţă,

Ori au privit cu uşurinţă



La pilda pe care o dau,

Dar şi la ce din viaţă iau.

Adesea, fără chibzuinţă

N-au putut creşte în credinţă.



Şi mai gândesc că nu se poate

Ca lucrurile rele, toate

Să vină făr-a semăna

Vre-un gând perfid, vreo faptă rea.



Să ne gândim la Samuel,

Care a zis în acest fel:

"Domnul cel sfânt să mă păzească

Să nu-mi fac slujba preoţească



Aceea, de a mă ruga

Pentru popor şi ţara mea."

Deci poţi să săvârşeşti păcate

Când darurile tale, toate



N-ai folosit pentru Hristos

Spre-a fi altora de folos

Sau n-ai trăit plin de putere

În ascultare şi veghere.



Să ne gândim ce s-a-ntâmplat

Lui David, marele-mpărat;

El a avut mare durere

Pentru un strop de neveghere.



Domnul, greşeala i-a iertat

Şi n-a murit, dar a-ndurat

Tot ce Domnul i-a dat de ştire:

Necaz, lupte, nenorocire.



Şi toate, chiar în casa sa

Profund rănindu-i inima.

Răscoală, plâns şi chin de moarte

David le-a îndurat pe toate



Şi-n suflet, oare cât amar

Avu, când fiica sa, Tamar,

A fost de-un frate-al ei minţită,

'Nşelată şi batjocorită ?



Durere mare l-a lovit

Când vestea rea a auzit

Că era şi el om şi tată

Şi nu avea decât o fată.



Cuvântul spune despre ea

Că nimeni nu o întrecea

În cinste şi în frumuseţe.

Era fecioară. O mândreţe



De fată. Dar fratele ei,

Amnon, fiul altei femei,

(Frate de tată, cum s-ar spune)

Avea purtări nu tocmai bune.



El a crescut fără ruşine,

Crezând că tot i se cuvine.

N-avea nici anturaje bune

Care spre bine să-l îndrume.



Amicul lui l-a învăţat

Să stea ca un bolnav, la pat,

Să-şi cheme sora cea frumoasă

Hrană să-i dea, la el acasă.



Şi biata fată a venit,

Mâncare bună i-a gătit.

Nici nu şi-a-nchipuit vreodată

Ce grea durere o aşteaptă.



Căci el, "bolnav" de poftă rea

S-a repezit la soră-sa.

Nu s-a temut să săvârşească

Fapta urâtă, mişelească



Şi sora şi-a batjocorit.

Apoi, nici nu s-a mai gândit

Că ar putea să mai repare

Ce a făcut, aşa rău mare.



Pe vremuri, legea-i permitea

Ca de soţie să o ia.

Dar el n-a vrut legea s-asculte

Şi-a făcut rele şi mai multe.



Că după ce a necinstit-o,

A alungat-o şi-a urât-o.

Iar dup-această faptă rea

N-a vrut să mai ştie de ea.



Şi-a pus robii s-o dea afară

Cu haina ruptă şi murdară,

Ca pe-o femeie depravată

Deşi aveau acelaşi tată



Şi nu pe-oricare, ci-mpărat,

Pe care l-a dezonorat.

Fiindcă Tamar, singura-i fată,

N-a mai putut fi mângâiată.



Deşi ea n-avea nici o vină,

Întreaga-i viaţa, o ruină

I-a fost, că nu un om străin

A revărsat atât venin



În viaţa ei, şi-atâta rău,

Ci a fost chiar fratele său!

...Dar un necaz, singur nu vine,

Ci sute se ţin după tine.



La fel şi-n casa-mpărătească;

Răul n-a vrut să se oprească,

Ci-a fost omorât şi Amnon,

De un alt frate, Absalom,



Care era un om frumos

Dar era rău, necredincios,

Şi a ajuns un răzvrătit

Căci nimeni nu l-a pedepsit.



Nici împăratul, tatăl său,

Nu l-a certat când făcea rău.

El nu a fost deloc mustrat,

Ci mângâiat şi alintat.



Şi bietul David, suferi

Necazuri mari, de la copii.

Dar lecţia şi-a învăţat;

Pe Solomon nu l-a lăsat



Să crească-aşa, ca fraţii lui,

Ci-l dete-n casa Domnului

Să fie educat frumos,

Să fie drept şi credincios.



Şi el ajunse-un împărat

Şi credincios, şi învăţat

Care-a domnit după dreptate

Şi a fost înţelept în toate.



Noi, azi, citind despre Tamar,

De viaţa ei plină de-amar,

Să ne gândim: noi cui lăsăm

Copiii? Cum îi educam?



Şi nu cumva ei văd la noi

C-avem păcate, suntem răi?

Dac-am greşit, dar rău ne pare,

Domnul ne poate da iertare.



Păcatul însă, consecinţe

Are. Şi multe suferinţe

Ne-or apăsa şi chinui.

Se poate, chiar de la copii



S-avem necazuri de-ndurat,

Pentru că nu i-am educat

În ascultarea Domnului,

În frica şi dreptatea Lui.



Doamne, ţi-aducem rugi fierbinţi

Pentru toţi cei ce sunt părinţi:

Ajută-i , Doamne, să vegheze

Şi viaţa să şi-o corecteze.



Dă-le putere ne-ncetat

Să poată duce trai curat

Ca nu cumva, prin neveghere

S-aducă lacrimi şi durere



Peste acei ce le sunt dragi!

Numai Tu, Doamne, poţi să faci

Din ei, oameni care arată

Spre Tine, cu viaţa lor toată!