Poezie Îngerii în lanțuri (Ep.Iuda,vers.6)

Duhul Sfânt, gândul ne-ntoarce,

La trecutu-ndepărtat,

Când cereștile ființe,

Îngeri de lumini și pace

Credința și-au lepădat

Și-au fost puși în temnițe,

În întunericul grozav

Și în lanțuri veșnice…



Iar apoi, ochii ne-ndreaptă

Spre sfârșit, spre ziua-ncare

Lumea va fi Judecată.

Și cei găsiți vinovați,

Își vor primi fiecare,

După faptă, și răsplată

Și-n Iad vor fi aruncați!



Îngerii ce-s puși în lanțuri

Veșnice, și-n întuneric,

Nu și-au păstrat vrednicia

Și mândria, a făcut ranțuri

Peste chipul lor luminic

Și le-a furat bucuria

De slujitori ai Celui Veșnic!



Ca urmare a tot ce-n gând

Întinatu-lea ființa,

A venit și vremea-ncare,

Dați pe față, rând pe rând

Și-au părăsit locuința...

Dureroasă așteptare

În întunericul profund

Și grozavă ziua-n care

Vor fi aruncați în Iad!



Tu; Învrednicit să fii

Fiul Celui Preaînalt,

Mai presus ca îngerii

Și ca tot ce-a fost creeat…

Tu, Ce-atâtea bucurii,

Zi de zi, Domnul ți-a dat,

Cereștile vrednicii

Oare, cum ți le-ai păstrat?!



Dumnezeu ți-a dat și Duhul

Ca să locuiască-n tine

Ca, în timp ce calci pământul

Inima în cer să-ți fie.

Ceru-i Locuința ta!

Însă tu, ce faci, creștine

Cum ții vrednicia aceasta?!



Duhul Sfânt ne amintește

De trecutu-ndepărtat

Când în Cerurile Sfinte

Îngerii s-au apostat

Și cu drag ne sfătuiește

Să trăim vrednic, curat

Pe-‘Nălțimile slăvite…

Că, n-am fost făcuți pentru Iad!



Zaragoza 12 Aug. 2011

de Ioan Hapca (Ionică)