Poezie Nu isprăvile măreţe

Nu isprăvile măreţe





Mi-am dorit adeseori

Să fac, Doamne, pentru Tine

Mari isprăvi şi mari lucrări

La sfârşit să-mi zici Tu : “Bine,



Vino-acum la dreapta Mea,

C-ai făcut lucrare mare!”

Însă Tu mi-ai spus aşa:

“Adu roadă în răbdare!’



Aveam o dorinţă-n gând

De a duce vestea bună

Pân’ la margini de pământ

Şi-aşa, să primesc cunună.



Dar Tu, Doamne, mi-ai şoptit

Prin încercări, prin durere:

“Eu, fiică, te-am rânduit

Intre-ai tăi să ai putere



Prin blândeţe să arăţi

Evanghelia trăită

Văzând-o, să creadă toţi

În jertfa-Mi desăvârşită!”



Mă vedeam martir murind

Departe,-n păgâne triburi

Dar Tu, mă voiai trăind

Sfânt, într-ale mele neamuri.



Aici, unde Tu m-ai pus,

În micuţa mea cetate,

Adevărul trebui’ spus

Prin trăirea în dreptate.



Nu vorbiri meşteşugite

Erau misiunea mea,

Ci fapte bune, trăite

Toate spre gloria Ta.



Nu isprăvile măreţe

Le-aşteptai din partea mea

Ci-un duh blând, care să-nveţe

Cum jertfeşte dragostea.



Astăzi, doar atât doresc:

Doamne, să rămân în Tine!

Voia Ta s-o împlinesc,

Să faci Tu ce vrei cu mine!