Poezie Bat-Şeba, femeia cea stilata

Bat-Şeba, femeia cea stilată

2 Samuel,11,12.





David, viteazul împărat

A dobândit renume mare.

Vrăjmaşii i-a îndepărtat

Şi nici potrivnici nu mai are.



A devenit armata sa

Mai renumită decât toate.

Bravul Ioab o conducea.

De-aceea-şi zise David: "Poate



Să plece-armata la război

De data asta, fără mine.

Am general bun şi apoi

Vreau să am timp şi pentru mine.



Voi sta să mă mai relaxez.

Mi-ajung şi mie-atâtea lupte!

Am şi uitat să mai visez,

Că ţara are treburi multe



Şi sarcini multe de purtat."

Aşa făcu-mpăratul.Toate

Trebile ţării le-a lăsat,

Să stea şi el un timp, de-o parte.



Dar gându-acesta nu a fost

Un gând curat, menit să-l crească

Ci unul rău şi fără rost

Care-a venit să-l prăbuşească.



Aşa se-ntâmplă deseori;

Suntem viteji în lupte grele

Da-n lucruri mici, suntem uşori

Şi ne împiedicăm de ele.



Aşa făcu bravu-mpărat

Ce-a câştigat atâtea lupte

Cu mulţi vrăjmaşi, cu Goliat,

Dar n-a fost nimeni să-l ajute



Şi nimeni nu l-a apărat

Atunci când singur, către seară

De pe împărătescul pat

S-a ridicat să iasă-afară.



Doar să se plimbe a dorit

Şi a privit în depărtare.

Dar ce credeţi că a zărit?

Amurgul? Razele de soare?



Era frumos şi asfinţitul

Ce înroşise ceru-n zare,

Dar ce-i acapară privitul

Fu altceva. Frumoasă tare,



Într-o piscină, undeva,

O doamnă, fără precauţii

Şi fără jenă, se scalda.

David îşi întrebă supuşii



De ştiu, să-i spună cine e.

De-i fată, ori e măritată.

Răspunsul lor fu limpede:

"Bat-Şeba e, cea alintată.



Şi-i soţia lui Urie

Hetitul, cel plecat la luptă.

Nevastă-sa singură e".

Le porunci să i-o aducă.



Veni Bat-Şeba la palat

Şi fără mofturi ori fasoane

Cu împăratul s-a culcat

Uitând de lege, de canoane.



Ba nu, de lege n-a uitat!

Pentru că s-a întors acasă

Doar "după ce s-a curăţat",

Că doar, era femeie-aleasă!



Şi legea deci, a respectat

De-a fir a păr, cum se cuvine!

Doar pe David n-a refuzat

Că-i rege! Să-l refuzi, nu-i bine!



Cum poţi să-i zici: "Eu am bărbat

Şi nu pot să mă culc cu tine?

Când l-am văzut, am şi uitat!

Că arăta aşa de bine...



Iar eu...m-am fâstâcit de tot.

Ei, las' că n-o să afle , poate

Bărbatul meu. Şi-apoi, eu pot

Să-i zic că astea-s minciuni, toate!"



Dar când păcat ai săvârşit

Nimic nu stă ascuns în tină,

Căci Domnul cel desăvârşit

Va scoate totul la lumină.



Şi chiar aşa s-a întâmplat

Şi cu Bat-Şeba cea stilată.

După o vreme, a aflat

Că a rămas însărcinată.



Repede a trimis un sol

(Purtând cu el vestea ingrată)

Să intre fără protocol

În sala tronului, cea-naltă.



Află-mpăratul. Se gândi

(Din nou gândul cel rău nu-l lasă!)

Că dacă Urie-ar veni

Şi-ar sta un timp la el acasă,



Nimeni nu va putea afla

Nici nu va bănui, fireşte,

Că pruncul ce-i în casa sa,

Nu e al lui. Şi-atunci va creşte



Copilul. El l-ar ajuta...

Şi uite-aşa... O-ncrengătură

De fapte rele inventa

Însă de ajutor nu-i fură.



Chemă pe Urie ‘napoi,

Dar el nu-şi întâlni nevasta.

A zis: "Când lupta e în toi,

Un brav ostaş nu face asta!"



Şi a plecat pe front din nou.

Dar la porunca-mpărătească

Lăsat a fost , ca un erou

Să moară. Căci să-l părăsească,



Să-l lase singur unde-i greu,

I-a scris David într-o scrisoare

Chiar lui Ioab. Şi n-a fost greu,

Că în război, uşor se moare.



Chiar dacă nimeni n-a ştiut

Păcatele cele ascunse,

Dumnezeu însă, a văzut

Şi pe David, rău-l ajunse.



La David un prooroc veni

Să-i spună că-i vrednic de moarte.

El plânse mult şi se căi,

Cerând iertare pentru toate.



Iar Domnul bun şi iertător

Nu-l omorî, dar fu grea tare

Pedeapsa, fiindcă-n viitor

Fiul Bat-Şebei şi-al lui, moare.



Apoi necazuri au venit

Peste David şi mai departe;

În casa lui au năvălit

Adulter, răzvrătire, moarte.



Nici chiar Bat-Şeba n-a adus

Lui David, multă bucurie.

Din contră, doar regrete, plâns,

Chiar dac-a luat-o de soţie.



Ce-a fost după acel păcat?

A fost doar chin, durere mare

Venite peste-un împărat

Care trăise-n ascultare



Şi temere de Dumnezeu.

Bat-Şeba n-a ştiut să fie

La-năţimea soţului său

Cum ar fi fost altă soţie.



Noi, cei de azi, să ne gândim

Că bogăţia ori nobleţea

Nu sunt precum ne-nchipuim.

Şi e la fel şi frumuseţea.



Pe toate le-ai putea avea,

Dar de nu stai în ascultare

De Dumnezeu, toate-acestea

Pot să te ducă la pierzare.



Şi poţi să pierzi pentru nimic

Pacea şi binecuvântarea.

De-aceea,-n rugăciune zic:

"O, Doamne, dă-ne ascultarea!



Ne-ajută, Doamne, să-mplinim

Cuvântul Tău, cel viu şi veşnic!

Doar şoapta Duhului divin

Ne fie totdeauna sfetnic.



Ajută-ne, să nu lăsăm

Vre-un gând rău, să se cuibărească

În suflet, ci să-l alungăm,

Cel rău să nu ne păcălească.