Poezie Atâtea legi te asupresc și...Izbăvirea așteaptă

Atâtea legi cu spirit fals, murdar și-aristocratic

Îți dau senzația că-n lume, se face totul democratic...

I-atâta armonie falsă, ce spre-ntunerec te conduce...

Și-atâta zumzet de păcat, în liniștea ce te seduce...

Lași luntrea vieții tale, pe apa aceasta, care curge...

Și nici nu știi de-i rău sau bine în locu-n care vei ajunge!



În jurul tău se-avântă mulți... Și nu vrei să te-ndepărtezi...

Nu-i clar nimic. Și nici curat! Însă, te-ndeamnă să visezi...

La împliniri, la bucurii, la pace, ... La idealuri...și să crezi

Că vei ajunge-odată fericit și vei putea și tu să te distrezi

Cu arhitectul ce-ți întinde, linii pe care trebuie să le-urmezi;

Și din forme goale-ți fă principii, ce trebuie să le păzești!

Tu-nveți cu sârg a face lucruri, ce nici nu poți să le-nțelegi,

Și sânt doar lucruri de-ale lumii; dictate de-ale sale legi!



Alergi cu mintea întunecată, pe noi și vesele poteci...

De perspective ipocrite, cu care-ți place să te-mbeți...

Te mai trezești din când în când, că-ești gata, gata să te-n'neci...

Dar nu-ți dai seama că pe veci, poți sufletul în Iad să-ți pierzi!

Și nu pricepi că-ai rătăcit; adânc prin labirinturile reci

În care stăpânește moartea, spre care sigur te îndrepți!



Da! Prin laberinturile sumbre.. Alergi spre moarte și-obosești

De armonia imoralei; spectacolul ipocriziei si poftele lumești!

De robia grea și truda impusă, de mii și mii de legi firești!

De toate, care lesne curg, pe fondul democratic, din izvodirile drăcești!

Ești rob al amăgirilor din lume: Ești rob a ceia ce gândești;

Ești rob al viselor nebune: Ești rob a tot ce vezi și ce poftești!



Din când în când, ființa-ți ți-o străbate, un sâmbure de gând sublim...

De armonie sfântă și de pace; de bunătate, splendid si Divin...

Dar ce ușor, te-ntorci din nou spre toate, care nu de-acolo vin;

Și ce ușor le lași de-oparte, tocmai pe-acelea care te susțin!

Tu, nu poți renunța la vicii, mândrie, faimă și ambiții ce se țin

De,''marea-ți'' personalitate, de firea ta, și eul care-ți dă din plin

Amețitoare fașcinații; halucinante explicații; licori de miere și venin

Cu care poți răni pe toți... Chiar și pe Dumnezeu, din plin!



N-ui chip să scapi de condamnare... Și vrednic ești de moarte!

Dar Dumnezeu A renunțat la Legi... Te-așteaptă mai departe!

Cu-o dragoste de nedescris; insistă și te cheamă mai aproape:

Spre cer, o Ușă A deschis și-O Cale care vrea să ți-o arate...

În a Lui brațe El te vrea, să-ți dea odihnă, liniște și pace...

Povara-ți vrea să ți-o ridice; de Judecată și de moarte să te scape;

De slava Lui, cu drag El vrea, pe veci de veci să-ți facă parte

Căci veșnic să trăiești El vrea și veșnic fericit să fii, Îi place!



Dar, numai tu poți să te-oprești, din goana ta nebună,

Să-nchei un Legământ cu El; să-ți dea a Lui Arvună:

Pe Duhul Sfânt, ce luntrea-ți va lua, în mâna Lui cea bună

S-o ducă spre-un liman sublim în care zorii, niciodată n-au să-apună.

Cu strălucire vrea să te îmbrace... Pe cap ar vrea să-ți pună

Cununa cea de slavă-ncare, slavă veșnică și glorie, se tot adună! Amin



Zaragoza 16-Mart.2011 de Ioan Hapca (Ionică)