Poezie Ana, mama lui Samuel

Ana, mama lui Samuel

1 Samuel 1,2.





Era un soţ numit Elcana

Şi-avea două soţii: pe Ana,

Soţia lui cea mult iubită

Care era nefericită



Pentru că nu avea copii.

(Dar oricât de iubită-ar fi,

Femeia nu e împlinită

Dacă nu poate fi mămică)



Elcana o aprecia,

O-ncuraja şi-o mângâia

Dar cealaltă soţie-a sa,

Penina, c-aşa se numea,



O înţepa cu vorbe rele

Şi nu era pace-ntre ele.

Dar Ana nu îi răspundea,

Ea doar plângea şi nu mânca.



Chiar şi la templu când s-au dus,

Tot lacrimi pe obraz i-au curs.

Fiindcă Penina n-o lăsa

Ca să se bucure şi ea



De jertfe şi de sărbăroare

Ci o-nţepa-n continuare.

Voia s-o umple de mânie,

Ca fericită să nu fie.



Ana, cu suflet amărât,

Atâta doar a mai putut:

Să intre-n templul Domnului,

Să plângă înaintea Lui.



Nu mai putea rosti cuvinte,

Dar ruga ei era fierbinte.

Doar buzele şi le mişca,

Plângea cu-amar şi se ruga,



Cerând un fiu lui Dumnezeu,

Zicând: "Doamne, va fi al Tău,

Căci Ţie ţi-l voi dărui

Cât va trăi, îţi va sluji”.



Fiindcă de mult sta nemişcată,

Preotu-i zise: "Tu eşti beată

De stai aici şi nu vorbeşti?

Pleacă de-aici, să te trezeşti!"



Dar Ana-i zise: "Domnul meu,

Mă ştie numai Dumnezeu!

Să nu crezi că sunt o stricată.

Eu mă rugam, şi nu sunt beată!



Numai prea multa mea durere

Mă face să stau în tăcere

Şi să îmi vărs necazul meu

Înaintea lui Dumnezeu".



"Dacă-i aşa, Domnul să-ţi dea

Tot ce-ţi doreşte inima.

S-asculte tot ce i-ai cerut

În rugăciunea ce-ai făcut!



De-acuma, fiică, mergi în pace

Că tot ce ceri, Domnul îţi face

Dacă cerut-ai cu credinţă,

Îţi va-mplini orice dorinţă!"



Ana primi îmbărbătare

Şi nicio altă supărare

N-a mai putut-o birui.

Ştia de-acum că va primi



Un fiu. Şi-aşa s-a şi-ntâmplat.

Domnul a binecuvântat

Şi-a ascultat ce-a cerut Ana.

Peste un an, ea şi Elcana,



Aveau un prunc, pe Samuel.

Ana a zis: "Eu vreau ca el

Lui Dumnezeu să fie dat.

De-aceea, când va fi-nţărcat,



Să-l dăm în casa Domnului,

Să fie pentru veci al Lui."

Elcana nu s-a-mpotrivit

Pe Samuel l-au dăruit



Lui Dumnezeu, pe totdeauna

Ca viaţa lui, să fie una

Sfântă şi binecuvântată.

Şi-ntr-adevăr, viaţa lui ,toată



I-a fost deplină dedicare.

A fost prooroc, chiar unul mare!

Şi-ntreg poporul Israel

A fost călăuzit de el.



Iar Ana, mamă fericită,

S-a dus cu inima smerită

La templu, unde se rugase.

Şi preotului ce-o mustrase



Crezând că poate a băut,

I-a zis acum: "Părinte, sunt

Femeia care se ruga

C-un an în urmă şi plângea.



Iată, Domnul m-a auzit

Şi-acest copil mi-a dăruit.

Acum îl las în grija ta,

Pentru că Domnului l-oi da”.



Şi Ana, fericită tare,

A întocmit şi o cântare,

Un imn frumos de mulţumire,

De laudă şi preamărire.



Chiar şi noi, azi, îl mai cântăm!

Dar cel mai bine,-i să-nvăţăm

Din tot ce Ana a făcut;

Întâi, că ea s-a încrezut



În Dumnezeu şi harul Său

Şi n-a răspuns la rău, cu rău

Ci a răbdat cuvinte grele,

Batjocură şi alte rele.



A mers la casa Domnului

Şi tot necazul l-a spus Lui

Cu lacrimi şi credinţă mare

Şi-a primit binecuvântare.



Apoi, copilul ce-a primit,

Lui Dumnezeu l-a dăruit

Să crească înaintea Lui,

Să se dedice Domnului.



E-aşa frumos, să poţi să dai

Lui Dumnezeu, ceea ce ai

Mai preţios pe-acest pământ!

Căci el îţi va da mult mai mult!



Şi Anei i-a dat alţi copii

Vreo două fete şi trei fii.

Şi din femeie necăjită,

A ajuns mamă fericită.



Ea a ştiut să-i mulţumească

Lui Dumnezeu şi să-l slăvească.

Surori dragi, haideţi să-nvăţăm

Şi noi ,ca ea să ne purtăm!



Când cei din jur ne fac doar rău

Noi să strigăm la Dumnezeu.

Chiar de ne-aduc multă durere,

Noi să rămânem în tăcere.



Chiar dacă ochii ne vor plânge,

Să nu uităm; ne va atinge

Domnul, cu bunătatea Sa

Şi-amarul ni-l va alina.



Şi dacă cerem cu credinţă,

Ne va-mplini orice dorinţă

Iar noi, apoi ,să nu uităm

Să-i mulţumim, să-l onorăm.