Poezie Emblema Lui Isus

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 61
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4525-emblema-lui-isus]Emblema Lui Isus[/url]

Emblema lui Isus



Prin Isus, Fiu al măririi

Tatălui cel Bun şi Sfânt,

Privim la spectrul trăirii

Prin clasarea orânduirii

Vieţii pe acest pământ.



Nu poate fi nici-o sursă

Foamea zilei să-ntreţină

Ce în plan n-a prevăzut

Tatăl Ceresc, ce-a făcut,

Viaţa, s-o poată susţină.



Astfel, în plante-a sădit

Corpusculul viu al vieţii,

Care-a fost şi este încă

În înţelepciunea adâncă

Dorul scump al tinereţii.



Prin regnul cel vegetal

Viaţa-şi are al ei traseu,

Întregind în lanţ ştiinţa

Şi-arătând prin el voinţa

Scopului lui Dumnezeu.



Căci emblema lui Isus

Peste orice din natură,

Străluceşte în cererea

Descoperită-n puterea

Darului, peste măsură.



Totul este prin putinţă

Omului, spre-a fi salvat,

Prin Darul Înţelepciunii

Taina scumpă a minunii:

Cel ce-a fost crucificat.



Unic Fiu de Dumnezeu,

El a fost jertfit pe cruce

Ca astfel, răscumpărare,

Prin jertfa Sacră salvare

Lumii viaţa, de-a aduce.



Flavius Laurian Duverna

11 ianuarie 2012



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Emblema Lui Isus | Salvatorul.ro
meniu prim
Eu sunt sărac și lipsit: grăbește să-mi ajuți, Dumnezeule! Tu ești ajutorul şi Izbăvitorul meu: Doamne, nu zăbovi! ( Psalmii 70:5 )