Poezie Trezire spirituala

Trezire spirituala

de Octavian Sarb



Auzit-am de credinta,

Auzit-am de Hristos,

Si-am crezut, ca-n umilinta,

Eu, Il voi urma voios.



Auzit-am o chemare,

Auzit-am un indemn,

Si-am crezut, ca-n consacrare,

Eu, Il voi urma solemn.



Am vazut Lumina, care

Lumineaza pe-orice om,

Si-am avut o alta stare,

Il slaveam pe al meu Domn.



Mi-a placut cu El, pe cale,

Sa vad semne si minuni,

Inima imi era tare,

Ma simteam pe `nalte culmi.



Ajuns-am, insa-n vale-adanca,

Cand pe cruce L-am vazut,

Apoi, ingropat in stanca,

Si mi-am zis:”-Totu-i pierdut!”



S-a naruit nadejdea sfanta,

El e mort, eu in dispret,

Cucuveaua-aud cum canta,

Jelind un om de mare pret.



Am rememorat cuvinte

Si am derulat imagini,

M-a apucat un dor fierbinte,

Rasfoind frumoase pagini,



Paginile vietii mele

Petrecute cu Isus,

Acum cerul n-are stele,

Caci, cu El, toate-au apus.



Noapte-adanca blestemata,

-Unde mi-e Mantuitorul?..

Il voi mai vedea vreodata?

Va birui Inselatorul?





Porti! deschideti-va-odata,

Ca sa intre Imparatul,

Slava Lui e minunata,

Il cinsteste-ntreg Regatul!

………………………



Fara lacrima durerii,

Far` rabdare si suspine,

Far` Lumina invierii,

Totul zace in ruine!



Slujbe moarte, legaliste,

Focul rece-al cunostintei,

Nu pot, adunarii triste,

Sa-i dea harul biruintei!



Fratii mei, de vrem trezire,

Sa n-o cersim cu strambatate,

Sa n-o mai pomenim prin fire,

Incarcati de rautate.



Caci, El n-are ochi de carne,

Nici nu doarme, nici nu uita,

Ci, e pregatit sa toarne

Duhul Sau in cei ce-asculta.



Sa lepadam, dar, rautatea,

Si-orice gand de viclenie,

Sa vedem ca vanitatea,

Poarta-n ea a Lui manie?



Cand se pregatea de moarte,

Domnul ne-a lasat un semn,

Toti acei, ce vor sa-l poarte,

Asculta azi al Lui indemn:



“-Iubiti-va unii pe altii,

Asa, cum si Eu v-am iubit,

Caci iubindu-va ca fratii,

In voi, Eu, fi-voi proslavit.”



Oradea 15 August 2012.