Poezie Nu mă lăsa! (1)

Îţi mulţumesc o Tată Sfinte

Că până azi mai ajutat

Şi ochii Tăi ca un Părinte

Cu drag pe mine m-au vegheat.



Tu şi în marea-nvolburată

Ai fost când m-a acoperit

Cu dragoste ca un bun Tată

Mai ridicat, mai izbăvit.



Când duhul morţii m-a cuprins

Cei din jur, mă priveau cu milă

Tu şi atunci la piept mai strâns

Mai izbăvit şi mai iertat de vină.



Şi când în mărăcini în stânci

M-am aruncat din neştiinţă

Îmi provocasem răni adânci

N-ai părăsit a mea fiinţă.



În valea plângerii, aicea jos

Ispite grele, vin neâncetat

Eu sunt ţărână, sunt păcătos

Tu mai salvat, mai ajutat.



Când cel viclean la Tine vine

Cu pâra pentru a mă încerca

Nu mă lăsa, rămâi cu mine

Sunt slab o Tată, nu mă da.



M-arunc în braţul Tău Părinte

Nu mă lăsa, ţine-mă strâns

Orice-ar veni de-azi, înainte

Tu să-mi fii pavăză şi scut.



Amin

11.01.2012 Dicomano-Firenze