Poezie De-atatea ori...

De-atatea ori am vrut s-o iau de la-nceput

Sa am o viata sfanta si curata

Sa nu mai fac pacate din trecut,

Sa am un cuget si-o gandire ne’ntinate.



Am incercat sa ma despart de firea mea,

Am incercat sa fiu evlavios,

Am incercat ca sa ridic cu vorba mea,

Am incercat sa ma aseman cu Hristos.



Am incercat s-alin pe cel cazut,

Am incercat sa fiu in slujba acceptat,

Am incercat sa iert mai mult, sa rabd tacand,

Am incercat…si..tot am incercat…



Dar firea ma facea sa uit mereu

De dragostea cu care-am fost iubit;

Si-am esuat in drumul vietii greu

Uitand ca am asa de mult de daruit!



Am dat ‘napoi inloc sa merg ‘nainte

Priveam in jos cand ceru-era asa senin.

Uitand mereu ca a mele cuvinte

Pot dobori sau pot aduce-alin.



Cand dragostea cu care-am fost iubit

Puteam s-o-mpart in lumea asta rea

Eu m-ascundeam in mine deznadajduit

Uitand cu totul care-i slujba mea.



Si cand puteam sad au un ajutor

Treceam ca si levitul mai departe,

Si cand puteam pe un cazut sa il ridic

Lasam pe altul slujba sa mi-o faca.



Ma iarta Doamne c-am gresit mereu!

Ca n-am luptat si n-am vegheat deajuns,

C-am esuat in drumul vietii greu

Si m-am lasat de valul lumii dus!



Ajuta-ma sa fiu un luptator supus,

Sa nu privesc in urma cu suspine;

Sa tac, sa rabd sis a iubesc ca si Isus

Sa ma apropii tot mai mult de Tine!



Sa nu fiu mangaiat, ci eu sa mangai

Si sa ridic pe cel cuprins de intristare,

Sa fiu mereu lumina printer oameni,

Sa nu las arsita sa ii doboare.



Sa ii iubesc pe cei ce imi doresc doar raul;

Sa fiu o binecuvantare nencetat;

Sa daruiesc chiar daca-m schimb primesc ocara,

Sa pot ierta fara sa fiu iertat.



Sa-i inteleg pe cei ce cauta raspuns

La multele-ntrebari ce ii framanta,

Sa dau vietilor pierdute-adevaratul sens

Cand in valtoarea vietii se avanta.



Sa am adanca liniste si pace

Ce-o are un copil de Dumnezeu,

Sa tac cand cel rau vrea sa ma provoace

Ingreunandu-mi calea tot mereu.



Sa inteleg ca dupa incercare e senin,

Ca dupa norii negri este soare

Ca lacrimile pot fi si alin

Nu doar durere, chin si framantare.



Cantarea mea sa se inalte doar spre Tine,

Sa-nvioreze pe cei obositi,

Sa-I mangaie pe cei ce-s in suspine,

Sa fie un balsam celor raniti.



Sa ma dedic in intregime Tie

Sa nu ma las de Tine niciodata

Sa fiu smerit in a mea pribegie

Si credincios si bun pana la moarte



Si-asa putea-voi sa ma ‘nalt mai sus de nori

Catre eterna primavara fericita,

Si voi putea sa cant cu ingerii in cor

Cand voi vedea dorinta-mi implinita.